
Chitare, acordeoane și pietre de granit, aduse în țară sub formă de „ajutor umanitar”
Un raport al Curții de Conturi, publicat în Monitorul Oficial, a descoperit că, sub pretextul ajutorului umanitar, în țară au fost introduse chitare, acordeoane, prafuri lichide și chiar bideuri, toate beneficiind de facilități fiscale, scrie Bizlaw.md.
・
Aproape 170 de companii au beneficiat de diverse tipuri de facilități fiscale. S-au importat de toate - detergenți, viori, chitare, acordeoane, orgi, etc. O persoană juridică a importat pietre de granit pentru construcții, în cantități de aproximativ 29 de tone, în sumă de aproximativ 100 de mii de dolari, declarate ca ajutor umanitar.
În anul 2014, au fost importate 196 de mijloace de transport, dintre care 76,0% revin unor instituții publice, după cum urmează: Ministerul Educației (99 de unități), Baza Auto a Aparatului Guvernului (15 de unități), Cancelaria de Stat (35 de unități). În anul 2015 au fost importate 28 de unități de transport. Echipa de audit a supus verificării și contrapunerii 14 unități de transport din totalul automobilelor importate ca ajutor umanitar de alte persoane juridice, cu excepția instituțiilor publice. Urmare a acestor proceduri s-a constatat că o asociație obștească a importat un BMW ca ajutor umanitar. Valoarea declarată a fost de 5.000 de euro, în timp ce pe siteurile de specialitate un astfel de model de vinde cu minim 25 de mii de euro.
Autoritățile au mărit de la 87 la 105 tipurile de facilități fiscale și vamale aplicabile în țara noastră. Numai anul trecut s-a recurs la înlesniri și scutiri de taxe în sumă de peste 14 miliarde de lei, iar în ultimii ani suma a atins 57,4 miliarde de lei.