AUDIO. Presupusă discuție telefonică între Iaralov și Platon, făcută publică

AUDIO. Presupusă discuție telefonică între Iaralov și Platon, făcută publică


Portalul omg.md a publicat o interceptare telefonică în care se presupune că ar avea loc o discuție dintre oamenii de afaceri Serghei Iaralov și Veaceslav Platon. Potrivit sursei citate, discuția ar fi avut loc la Kiev, în 2014, iar cei doi ar fi discutat despre încetarea urmăririi penale pe numele lui Alexandru Bernaz (dosarul privind înstrăinarea acţiunilor Moldova Agroindbank) şi Andrei Cazacu (dosarul Aroma).

Sursa citată menționează că dosarul Bernaz ar fi fost instrumentat de Adriana Bețișor, procurorul care conduce și urmărirea penală în dosarul Filat, iar dosarul Cazacu ar fi fost condus de actualul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari. 

Descifrarea discuției:

„Primul lucru, cu privire la Bernaz: săptămâna viitoare totul se va decide. Acolo pur şi simplu cu întârziere s-au apropiat să negocieze şi arbitrul direct s-a speriat. Dar totul se va decide: o încetare completă. Adică schimbarea măsurii preventive, să înceteze. Eu vorbesc cum asta va fi pas cu pas”

„Cu Cazac va dura puțin (...) Fiecare va trebui să dea mărturii”.

„Balica... în timpul apropiat trebuie să îi schimbe măsura preventivă. Atunci va fi mai ușor să se dezvolte ceva concret. Mai ales la primul și al doilea punct”

Veaceslav Platon a fost reținut la sfârșitul lunii iulie la Kiev și extrădat în Republica Moldova. Acesta este cercetat penal pentru escrocherie şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari, fapt care a prejudiciat Banca de Economii cu peste 800 de milioane de lei.

Numele lui Serghei Iaralov a fost menționat și de fostul premier Vlad Filat în ultimul său discurs din Parlament. „Este un tovarăș acolo în spate... Iaralov Serioja îi spune. A participat la toate discuțiile și la toate târgurile, care au fost făcute (...) inclusiv cu Guvern minoritar, cum să guvernăm și cu idei de salvare a băncilor", menționa atunci Filat. 

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
„Gadget-ul tinereții” sau „cărămida nemuritoare”. Nokia revine cu o surpriză pentru utilizatorii melancolici

„Gadget-ul tinereții” sau „cărămida nemuritoare”. Nokia revine cu o surpriză pentru utilizatorii melancolici

Care-i treaba cu amigdalele? Ce spun specialiștii despre legătura dintre extirparea acestora și sexul pacientului

Care-i treaba cu amigdalele? Ce spun specialiștii despre legătura dintre extirparea acestora și sexul pacientului

Bitcoin-ul se apropie de un nou apogeu. Cât costă acum moneda digitală

Bitcoin-ul se apropie de un nou apogeu. Cât costă acum moneda digitală

Advertoriale
Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Arhiepiscopul de Ungheni și Nisporeni i se adresează cu „profundă tristețe” Maiei Sandu: „Din câte cunosc personal, ați avut rude și mătușă în mănăstire”
  • 2
    ULTIMĂ ORĂ! Pavel Filip se retrage de la conducerea PDM
  • 3
    Tatiana Țîbuleac, Valentina Naforniță, Nicolae Pojoga, Tudor Iașcenco, printre numele decorate de Maia Sandu, la 30 de ani de la proclamarea independenței
  • 4
    Stoianoglo rămâne în arest la domiciliu. Curtea de Apel a respins solicitarea avocaților
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.