În țara noastră ar putea să dispară focarele de pestă porcină, dacă se va evita importul de carne și produse de carne infectate de acest virus. Consumatorii sunt rugați de autorități să se conformeze interdicției de import a acestor produse din Ucraina.
La finele lunii septembrie a anului curent în două localități din raionul Dondușeni au fost notificate focare de pestă porcină africană, fiind instalate filtre sanitare în perimetrul celor două zone afectate cât și în preajma lor.
Directorul ANSA, Gheorghe Gaberi a venit cu un mesaj către consumatori, care sunt rugați să nu introducă pe teritoriul țării noastre carne și produse de carne de pe teritoriile infectate cu pestă porcină, pentru a evita apariția de noi focare.
„În această săptămână se împlinesc 40 de zile de la înregistrarea focarului de pestă porcină. La expirarea a 45 de zile virusul nu-și poate păstra viabilitatea. Dacă el a rămas pe niște resturi, se vor mai face teste, iar după 60 de zile aceste focare nu vor mai prezenta un risc pentru răspândirea acestei maladii în R. Moldova. Aceste zone oricum vor rămâne sub supravegherea subdiviziunilor agenției, însă vom avea o garanție că acest virus nu există la noi în țară. Totuși, riscurile majore provin de la populație. Pesta a fost adusă de către consumatori, în bagajele pasagerilor”, a declarat Gheorghe Gaberi în cadrul unei conferințe de presă.
Interdicția de importa a cărnii și produselor din carne de pe teritoriul Ucraine va rămâne până când nu vor dispărea toate focarele de pestă porcină din această țară.
Reprezentanții ANSA menționează că de la instaurarea embargoului s-au ridicat peste 500 kg de carne de porcine din bagajele pasagerilor.
Vezi și aceste știri

Comisia de anchetă din Rusia va interoga militarii ucraineni evacuați din Azovstal

SUA lansează un program pentru descoperirea şi dovedirea crimelor de război comise în Ucraina
