
Tomac: „Eu regret mult că cetățenii din România nu au acces la vreun post de televiziune din Republica Moldova”
În cadrul unui interviu oferit pentru Agora, deputatul în Parlamentul României, Eugen Tomac, a declarat că a făcut un demers către Consiliul Național al Audiovizualului, pentru ca postul public de televiziune din Republica Moldova să fie difuzat și în România.
・
„Eu regret mult că cetățenii din România, și anume cei 22 de milioane de vorbitori de limba română nu au acces la nici un post de televiziune din Republica Moldova. Eu am făcut un demers la Consiliul Național al Audiovizualului și acesta a fost primit pozitiv meu, astfel încât toți operatorii cablu din România au primit recomandarea ca în mod gratuit să preia televiziunea publică din Republica Moldova și s-o retransmită în România. Din păcate, cel puțin acesta este răspunsul oficial pe care l-am primit de la Chișinău, din lipse de resurse nu este ridicat semnalul de la televiziunea publică pentru a fi preluat în România ” a menționat Eugen Tomac.
Politicianul a mai adăugat că postul public de televiziune din Republica Moldova ar putea să aibă nu doar patru milioane de telespectatori, ci 24 milioane dacă România ar putea prelua și retransmite acest post, specificând că „există o piață comună pe care noi trebuie să o fructificăm în interesul ambelor state”