Fraude fiscale de 65 de milioane lei, în vizorul procurorilor. Printre învinuiți - un angajat al FISC-ului

Fraude fiscale de 65 de milioane lei, în vizorul procurorilor. Printre învinuiți - un angajat al FISC-ului
Foto: Agora.md

În perioada anilor 2015-2016, un grup infracţional compus din 16 de persoane printre care şi angajaţi ai Inspectoratului Fiscal de Stat au organizat şi gestionat din umbră persoane juridice, unde în calitate de fondatori şi administratori în toate documentele contabile ale întreprinderilor figurau persoane cu viza de reşedinţă în regiunea transnistreană.

Oamenii legii au investigat gruparea din luna februarie, fiind efectuate 54 de percheziţii la oficiile, domiciliile şi unităţile de transport ale suspecţilor. Totodată, au fost ridicate documente contabile de la circa 150 companii suspecte în tranzacţii fictive, în care s-a stabilit, caracterul fictiv al operaţiunilor economice în valoare de aproximativ 65 milioane de lei şi a prejudiciului statului la capitolul TVA aferent bugetului public naţíonal de aproximativ 9 milioane lei.

În cadrul urmăririi penale, au fost reţinute şi arestate persoane, din care o parte se află in stare de arest (la domiciliu) şi în privinţa a 3 persoane a fost obţinut mandat judiciar de arest şi anunţate în căutare internaţională, iar în privinţa persoanei publice angajat al IFPS a fost solicitată suspendarea din funcţie. În vederea asigurării prejudiciului cauzat prin infracţiune au fost aplicate sechestre pe bunurile mobile şi imobile ale învinuiţilor, la valoarea estimativă de 2,5 milioane lei.

Bănuiților le-au fost înaintate învinuirile în baza următoarelor norme penale:

Presudoactivitatea de întreprinzător: până la 3 ani închisoare

Evaziune fiscală: închisoare de până la 6 ani sau 3-5 mii u.c.

Spălare de bani: detenție de la 5 la 10 ani pentru persoane fizice, și amendă 13-16 mii u.c. pentru persoane juridice.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Altercații între doi deținuți din Penitenciarul nr. 17-Rezina. Unul dintre bărbați a ajuns în Secția de terapie intensivă

Altercații între doi deținuți din Penitenciarul nr. 17-Rezina. Unul dintre bărbați a ajuns în Secția de terapie intensivă

Performanța demnă de aur a unui pompier din Moldova: Sportivul Mihai Bradu s-a întors câștigător de la turneul internațional de lupte greco-romane de la Roma

Performanța demnă de aur a unui pompier din Moldova: Sportivul Mihai Bradu s-a întors câștigător de la turneul internațional de lupte greco-romane de la Roma

Edineț: Un bărbat a rămas blocat sub o placă de beton în timpul unor lucrări de demolare. Intervenția salvatorilor

Edineț: Un bărbat a rămas blocat sub o placă de beton în timpul unor lucrări de demolare. Intervenția salvatorilor

Advertoriale
Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Grijile mari ale copiilor mici (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Atac asupra Kievului! Rachetele au nimerit într-un bloc de locuit. Mai multe persoane încă rămân sub dărâmături
  • 2
    Un nou punct de trecere a frontierei cu România, instituit la Leova. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale
  • 3
    Deciziile CSE: Negocieri directe pentru energia electrică, nou termen de plată pentru Moldovagaz și noi facilități pentru agricultori
  • 4
    11 ani și șase luni: Calea parcursă de România de la cererea de aderare la UE, la statutul de membru cu drepturi depline
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.