Liderul PSRM, Igor Dodon, promite că, dacă va ajunge președinte, va anula examenul de Bacalaureat. Declarația sa a provocat un zâmbet din partea Maiei Sandu. Pe de altă parte, Codul Educației prevede că examenul se desfășoară după un regulament elaborat de Ministerul Educației.
„Vă aduceți aminte de Bacalaureat. 50.000 de copii nu au susținut examenul. Apropo, la acest capitol, eu sunt pentru anularea Bacalaureatului. Și vă promit, stimați copii, că bacalaureatul va fi opțional și nu obligatoriu. Trebuie să revenim la examenele de admitere la instituțiile de învățământ superior. Toți elevii din liceu trebuie să obțină atestate”, a promis liderul socialiștilor de pe ecranele televizoarelor.
Codul Educației însă nu pare a fi de acord cu Igor Dodon. Articolul 44 prevede că „examenele de absolvire a învăţămîntului gimnazial şi liceal se desfăşoară în baza unui regulament elaborat de entitatea naţională cu funcţii de evaluare şi examinare şi aprobat de Ministerul Educaţiei”, ceea ce denotă că președintele țării nu are atribuții în acest proces.
Primele diplome de bacalaureat au fost eliberate în anul 1993, primele licee fiind instituite în anul 1990. Începînd cu 1 septembrie 2011, admiterea în anul I în instituţiile de învăţămînt superior nu se poate face în baza atestatului de studii medii de cultură generală sau a actului echivalent de studii.
Iată ce prevede Codul Educației cu privire la Bacalaureat:
(8) Învăţămîntul liceal se încheie cu examenul naţional de bacalaureat, care se organizează în modul stabilit de Ministerul Educaţiei.
(9) În caz de nepromovare, examenul de bacalaureat poate fi susţinut repetat, în condiţiile stabilite de Ministerul Educaţiei.
(10) Persoanele care au absolvit forme de învăţămînt echivalente învăţămîntului liceal pot solicita susţinerea examenului de bacalaureat în regim de externat. Modul de susţinere a examenului de bacalaureat în regim de externat se stabileşte de Ministerul Educaţiei.
(11) La promovarea examenului naţional de bacalaureat se eliberează diploma de bacalaureat, care conferă dreptul de admitere în învăţămîntul superior şi în învăţămîntul profesional tehnic postsecundar nonterţiar.
(12) Elevilor care nu au promovat examenul naţional de bacalaureat li se eliberează un certificat de studii liceale, care conferă dreptul de a urma programe de pregătire profesională în instituţii de învăţămînt profesional tehnic secundar şi profesional tehnic postsecundar.
Vezi și aceste știri

Zelenski susține că aproape toți oamenii blocați în subsolurile uzinei Azovstal au fost evacuați

Maia Sandu despre nivelul înalt de inflație: Toate instituțiile statului trebuie să-și facă treaba mai bine decât și-au făcut-o până acum
