Inflația anuală coboară până la 2,5%

Inflația anuală coboară până la 2,5%

În luna octombrie a anului curent inflația anuală a continuat să se reducă, fiind în scădere cu 0,5% față de luna precedentă. Totodată, indicele prețurilor de consum fost în creștere cu 1,3%.

În luna octombrie 2016 inflația anuală (pentru ultimele 12 luni din octombrie 2015 până în octombrie 2016) a constituit 2,5%, inclusiv la: produse alimentare - 3,5%, la mărfuri nealimentare - 3,9% și servicii - (-0,5%).

Totodată, indicele prețurilor de consum (IPC) în octombrie 2016 fost în creștere cu 1,3%, față de luna precedentă.

Publicitate

Creșterea prețurilor medii de consum cu 1,3 % a fost determinată de majorarea prețurilor la produsele alimentare cu 2,4 la sută, la mărfurile nealimentare - cu 0,6 la sută și a tarifelor la serviciile prestate populației - cu 0,5.

În luna octombrie 2016 față de septembrie 2016 o creștere mai semnificativă a prețurilor s-a înregistrat la următoarele produse alimentare: fructe de livadă sâmburoase - cu 27,4%, ouă de găină - cu 21,4%, legume proaspete - cu 19,2%.

Totodată, în perioada de raport au fost înregistrate unele scăderi ale prețurilor la: citrice - cu 14,6%, fructe exotice - cu 11,4%, varză proaspătă - cu 9,7%, fructe de livadă sămânțoase - cu 3,4%, crupe - cu 1,3%, ceapă uscată - cu 1,0%, făină de grâu - cu 0,3%.

Dacă ne referim la mărfurile nealimentare, menționăm, că în perioada de referință s-au înregistrat creșteri mai semnificative de prețuri la: combustibili - cu 1,7% (în special: gazul lichefiat ambalat în butelii - cu 4,4%, lemne pentru foc - cu 2,0%, carburanți - cu 1,2%), scurte pentru bărbați și copii - cu 5,6% și respectiv 5,1%, cizme, ghete de iarnă pentru bărbați, femei și copii - cu 4,8%, 4,3% și respectiv 2,1%.

Concomitent, în perioada de raport au fost înregistrate reduceri de prețuri la: obiecte de sanitărie și igienă - cu 2,4%, medicamente - cu 1,7%, televizoare, mașini de cusut, frigidere și congelatoare, autoturisme, motociclete, biciclete, aparate pentru prelucrarea informației, aparate de aer condiționat, ventilatoare - de la 0,1% până la 1,3%.

Pentru serviciile prestate populației în luna octombrie a fost înregistrată majorarea tarifelor medii lunare la: energia termică livrată consumatorilor din mun. Chișinău pentru o gigacalorie (Gcal) - cu 8,2%, plata serviciilor pentru munca retribuită în gospodării - cu 7,8%, repararea apartamentelor - cu 2,6%, serviciile medicale cu plată - cu 0,8%.

Totodată, în perioada de raport au scăzut prețurile la serviciile transportului feroviar de pasageri - cu 1,2%, serviciile de turism peste hotarele țării și serviciile hoteliere - cu câte 1,1%, serviciile transportului aerian de pasageri - cu 0,9%, serviciile pentru întreținerea copiilor la creșe și grădinițe - cu 0,7%.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal