Promo-LEX condamnă Mitropolia Moldovei pentru implicarea acesteia în politică

Promo-LEX condamnă Mitropolia Moldovei pentru implicarea acesteia în politică

În perioada electorală dintre cele două tururi de scrutin, Promo-LEX a constatat implicarea clericilor Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove în campania electorală prin manifestarea publică a preferințelor politice și favorizarea concurentului electoral Igor Dodon.

Promo-LEX consideră acest fapt, drept o încălcare a art. 31 din Constituție, care stabilește caracterul laic al statului și separarea cultelor religioase de stat, precum și din Legea privind libertatea de conștiință, de gândire și de religie, care obligă cultele religioase și părțile lor componente să se abțină de la exprimarea sau manifestarea publică a preferințelor lor politice sau favorizarea vreunui partid politic ori a vreunei organizații social-politice.

Totodată, după declarațiile făcute de mai mulți reprezentanți ai clerului, în mediu online a fost lansată o petiție în favoarea impozitării activităților Bisericii ortodoxe și împotriva implicării Mitropoliei Moldovei în politică a adunat până în acest moment aproape 10.000 de semnături.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal