Candidatul la Alegeri Prezidențiale, Maia Sandu a vorbit despre acțiunile care urmează să le realizeze dacă va câștiga alegerile din acest an.
Primele acțiuni pe care le va face Maia Sandu dacă va câștiga alegerile prezidențiale:
„Crearea unei echipe cu care să pot lucra și să îndeplinesc obligațiunile pe care le-am promis în campania electorală. Am să mă adresez Guvernelor străine pentru ajutorul în recuperarea banilor furați”, a declarat Maia Sandu.
Întrebată dacă va schimba constituția: „Constituția nu o schimbă președintele, dar Parlamentul. Vreau să trăim într-o țară unde Parlamentul este independent, dar care să gestioneze lucrurile corect” a adăugat Maia Sandu.
De asemenea, liderul PAS, a menționat că problemele cu care se confruntă familiile pornesc de la sărăcie, iar această problemă este cauzată de corupție.
Pentru a transforma fermele în afaceri: „E nevoie de un program de măsuri, nu de o soluție, este nevoie să găsim și investiții internaționale, trebuie să dezvoltăm infrastructura”, a mai spus liderul PAS.
Pentru a scăpa de incompetenți și corupți: „Noi trebuie să rupem acest cerc vicios, vom promova oameni care nu contează partidul din care fac parte, dar capacitatea și competența acestora. Important să fie calitate”.
Dezastrul din sectorul sănătății: „Avem o problema mare la asigurarea medicală, se spune că în pachetul acesteia se includ multe servicii, dar când te duci la medic mereu ți se cere bani. Este necesar ca în asigurarea medicală să fie incluse serviciile care le include”, precizează Maia Sandu.
Despre salariile actuale și insuficiența cuantumului acestora: „Trebuie să creștem salariile, dar dacă încalcă legislația, persoanelor trebuie să le fie interzis să mai activeze în instituțiile de stat, dar și să îi fie confiscată mita pe care a primit-o”, a sugerat Maia Sandu.
Voturile să fie electronice, luând în considerare numărul mic a tineretului care a fost prezent la vot: „Dacă e să vorbim de diasporă, poate și ar fi nevoie, dar nu sunt sigură că nu vor fi încălcări. La următoarele Alegeri Prezidențiale eu sper că va fi creat acest sistem electronic”, a conchis liderul PAS.
În final, liderul PAS, Maia Sandu a mulțumit diasporei pentru că este atât de activ și este entuziasmată de acest lucru. Dar le mulțumește și tuturor celor care o susțin.