Candidatul PSRM, Igor Dodon, a venit la secția de vot împreună cu soția și fiii săi. Acesta a declarat la ieșirea din secția de vot că a votat împotriva celor care au fost până acum la guvernare.
„Eu cred ca este o zi importanta pentru RM. Cred ca va fi un nou inceput. Am votat impotriva celor care au fost 7 ani la guvernare, impotriva oligarhiei. Am votat pentru o Moldova prospera, o Moldova unde copii nostri sa aiba un viitor frumos.Indemn sa iasa toti la vot”, a declarat candidatul PSRM Igor Dodon.
Igor Dodon este candidat la funcția de președinte din partea Partidului Socialiștilor din Moldova. Acesta s-a lansat în campania electorală cu trei devize:
1. Statalitate, neutralitate, identitate moldovenească;
2. Credință ortodoxă și relații de prietenie cu Federația Rusă;
3. Economie puternică și dreptate socială.
De asemenea, acesta în campania electorală și-a luat angajamentul pentru trei decrete: Decretul ce ține de furtul secolului, relansarea relațiilor economice cu Federația Rusă și Contracararea tuturor acțiunilor ce țin de unele „elemente unioniste, antinaționale, antistatale, care s-au intensificat”.
Igor Dodon s-a născut la 18 februarie 1975, în Sadova, Călărași. În perioada 2006-2009 a deținut funcția de ministru al Economiei, iar în prezent este deputat în Parlament.
Igor Dodon este căsătorit și are trei copii.