Primele locuințe sociale au fost date în folosință. Valoarea totală a proiectului - 25 milioane de lei

Primele locuințe sociale au fost date în folosință. Valoarea totală a proiectului - 25 milioane de lei

Primele 40 de locuințe sociale au fost date în folosință la Călărași, de către ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Marcel Răducan, și președintele Raionului, Ilie Rău. Construcția blocului cu cinci nivele a început în urmă cu numai un an de zile și a fost realizată de către o echipă de 50 de muncitori, dintre care jumătate din raionul Călărași.

Dintre locatarii care se pot muta deja în apartamentele finalizate “la cheie” fac parte familii nevoiașe, cu mulți copii sau din care fac parte persoane cu dizabilități, familii tinere cu venituri mici sau în care cel puțin un membru este angajat la stat, în domeniile educației, medicinii, asistenței sociale.

Potrivit ministrului Marcel Răducan, anul acesta vor fi date în folosință alte 150 de locuințe sociale în țară. „Mi-am propus ca până la sfârșitul acestui an să reușim să dăm în folosință alte 150 de locuințe sociale în Moldova, de care să beneficieze familiile cu venituri mici, tinerii specialiști care se află în imposibilitatea de a achiziționa o locuință, familiile cu mulți copii și persoanelor cu dizabilități. Personal, sunt mulțumit de calitatea lucrărilor. Construirea unor locuințe pentru cei care au cu adevărat nevoie de acestea a reprezentat unul dintre obiectivele mandatului meu”, a precizat ministrul Dezvoltării regionale și Construcțiilor.

Blocul de locuințe sociale din Călărași a fost construit în cadrul Proiectului de Construcţie a Locuinţelor pentru Păturile Socialmente Vulnerabile din Republica Moldova, finanţat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BCE). Valoarea totală a proiectului constituie circa 25,1 mln lei. 35% din suma totală reprezintă contribuția Republicii Moldova, inclusiv aport nefinanciar.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.