Organizatorii au anunțat că protestul va avea drept scop organizarea alegerilor prezidențiale repetate, fără fraude. Totodată, se îndeamnă la un protest pașnic.
„Alegerile prezidențiale ale Turului II au fost fraudate! Protestăm! 14.11.2016, 13:00, PMAN! Să nu lăsăm mancurții să ne decidă viitorul! Împreună vom învinge! Să fie clar cum PROTESTĂM: 1. Pașnic - fără arme, fără altercații cu poliția, fără scenarii gen 7 aprilie și distrugerea clădirilor. 2. Avem o revendicare clară pe care o vrem auzită - ALEGERI REPETATE FĂRĂ FRAUDE! Se manifestă prin: scandări, bannere, pancarte, drapele, cântece - orice forma legală de protest. 3. Vom avea pânză tricoloră imensă - să demonstrăm că prin fraudă nu ne poate fi ștearsă istoria, cultura, identitatea! 4. Tuturor li se vor oferi insigne tricolore care transmit același mesaj. 5. Se vor depune petiții către ambasadele partenerilor strategici ai RM - România, SUA, Germania, etc - prin care solicităm să nu recunoască aceste alegeri. Veniți în număr cât mai mare! Împreună vom învinge”, se menționează în mesajul organizatorilor protestului postat pe Facebook.
Precizăm că la acest moment, din cele 99% de procese verbate prelucrate, Dodon a acumulat 52,2%.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.