Membrii misiunii internaționale au delcatar că „Comisia Electorală Centrală a luat niște decizii în timpul dintre primul și al doilea tur, pe care noi nu le considerăm pozitive”.
Și anume, aceștia au făcut referire la număril buletinelor de vot, această acțiune, observatorii CSI o condamnă. Buletine suplimentare au fost repartizate în secţiile de vot de peste hotare şi la secţiile unde puteau să voteze şi cetăţenii din stânga Nistrului.
„Suntem de părere că CEC a acţionat profesionist şi în turul doi”, a declarat Alexei Sergheev.
Potrivit obserbatorilor, agitaţia şi campania electorală a fost mai activă, dar şi mai dură, candidaţii au renunţat la întrevederi în masă cu oamenii, mai mult s-au folosit de reţele de socializare.
„Am urmărit atent şi dezbaterile, constatăm că nu au fost constructive mereu, dialogul conţinea acuzări, iar subiectele discutate la diferite posturi erau practic aceleaşi”, a adăugat Alexei Sergheev.
Totodată, observatorii CSI au declarat că turul doi al alegerilor prezidențiale s-a organizat în conformitate cu Constituția Republicii Moldova.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.