Trimişi în judecată pentru patru capete de acuzare şi un prejudiciu statului de circa 300 milioane de lei

Trimişi în judecată pentru patru capete de acuzare  şi un prejudiciu statului de circa 300 milioane de lei
Foto: Moldpres

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a finalizat şi expediat în instanţa de judecată 5 cauze penale în privinţa membrilor a 2 grupări criminale pentru comiterea evaziunii fiscale, pseudoactivităţii de întreprinzător, spălării banilor şi contrabandei. Grupările erau alcătuite din cîte 5 persoane fizice şi 9 persoane juridice. În prezent, învinuiţii se află în stare de arest.

Urmărirea penală în aceste cauze au fost efectuată de procurori din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, în comun cu ofiţerii de investigaţie din cadrul Direcţiei Investigarea Fraudelor Economice a MAI, precum şi ofiţeri de urmărire penală din cadrul Direcţiei Generale Urmărire Penală a MAI.

Potrivit celor constatate, membrii respectivelor grupări criminale sunt învinuiţi că, începând cu anul 2015 până în luna mai 2016, având scopul creării de întreprinderi fără intenţia de a desfăşura activitatea de întreprinzător, urmărind scopul eschivării de la plata impozitelor pentru firmele pe care le gestionau şi pentru alte întreprinderi, precum şi legalizarea mărfurilor introduse anterior prin contrabandă, au identificat persoane social-vulnerabile, pe numele cărora au înregistrat mai multe firme.

Potrivit declarațiilor proculaturii generale, administratorii numiţi conform documentelor de constituire, de facto nu gestionau activitatea firmelor, fiind înregistraţi fictiv în toate documentele de constituire şi contabile. În realitate, toate operaţiunile/tranzacţiile economice ale acestor întreprinderi, erau efectuate de către învinuiţi.

Ulterior, prin includerea în documentele contabile, fiscale şi financiare a datelor vădit denaturate privind veniturile şi cheltuielile, care nu au avut la bază operaţiuni reale, ambele grupări criminale s-au eschivat de la achitarea impozitelor în sumă de 292 milioane lei.

Totodată, membrii acestor grupări criminale, sunt acuzaţi că gestionând activitatea întreprinderilor delicvente, au legalizat mijloace băneşti obţinute ilicit în urma vânzărilor mărfurilor şi prestarea serviciilor, nereflectate în evidenţa contabilă a mai multor agenţi economici în sumă de aproximativ 389 milioane lei.

Pentru asigurarea recuperării prejudiciului cauzat prin infracţiuni, la demersul PCCOCS, pe bunurile identificate ale învinuiţilor au fost aplicate sechestre, şi anume pe mijloace de transport, bunuri imobile (20 mln lei) şi pe mijloacele financiare de pe un cont bancar. În cadrul urmăririi penale, a fost deja transferată la bugetul de stat suma de jumătate de milion de lei.

O parte dintre învinuiţi şi-au recunoscut vina şi au dat declaraţii referitor la circumstanţele cauzei.

Totodată, în privinţa a 3 persoane, care se eschivează de la organul de urmărire penală, precum şi în privinţa altor întreprinderi beneficiare, de către procurori au fost disjunse 2 cauze penale.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Circa patru miliarde de lei, din cele șase vizate în dosarul „frauda bancară” au fost puse sub sechestru

Circa patru miliarde de lei, din cele șase vizate în dosarul „frauda bancară” au fost puse sub sechestru

Se caută boi pentru a mișca carul din loc

Se caută boi pentru a mișca carul din loc

Covor de flori în deșert: Atacama, unul dintre cele mai aride locuri din lume „a înflorit” (FOTO)

Covor de flori în deșert: Atacama, unul dintre cele mai aride locuri din lume „a înflorit” (FOTO)

Advertoriale
Noi dispozitive au fost dezvăluite în cadrul evenimentului Huawei de la Viena

Noi dispozitive au fost dezvăluite în cadrul evenimentului Huawei de la Viena

Tatiana Croitoru, oenologul cu cele mai medaliate vinuri: „Nu accept compromisuri în activitate” (INTERVIU)

Tatiana Croitoru, oenologul cu cele mai medaliate vinuri: „Nu accept compromisuri în activitate” (INTERVIU)

Teleport - un nou serviciu de taxi ce oferă confort sporit (VIDEO)

Teleport - un nou serviciu de taxi ce oferă confort sporit (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Natalia Morari, despre decizia de a reveni în fruntea TV8: „Colegii mi-au organizat un adevărat „товарищеский суд”
  • 2
    Cererea Nataliei Morari împotriva TV8 va fi examinată de instanța de judecată, după ce anterior nu i s-a dat curs. Explicația juristului
  • 3
    Cristina Guțu, ruda Nataliei Morari și cofondatoarea TV8, îi ia apărarea jurnalistei: „Deciziile din viața ei personală rămân deciziile ei”
  • 4
    Ce spune deputatul Carp despre semnătura în susținerea lui Plahotniuc: „O decizie colectivă a partidului”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.