Guvernarea este stabilă în Republica Moldova, are o majoritate clară în Parlament și va continua să-și facă treaba, în cadrul constituțional actual, a declarat premierul Pavel Filip într-un interviu acordat pentru agerpres.ro.
Filip a spus că își dorește un președinte care să lucreze în parteneriat cu executivul și să fie de partea reformelor și că guvernul de la Chișinău va continua să își ducă la îndeplinire angajamentele. El a subliniat că are o abordare 'inginerească' a actului de guvernare, că schimbarea politicilor era insuficientă fără schimbarea de atitudine și că a vrut să imprime mai multă seriozitate și transparență în actul guvernamental. Premierul moldovean a mai apreciat că relațiile dintre România și Republica Moldova se află la un nivel fără precedent și își dorește să continue cooperarea pragmatică și axată pe rezultate.
„Îmi doresc ca noul președinte să înțeleagă că trăim vremuri complicate si că rețeta succesului Moldovei e cooperarea, nu confruntarea. Suntem o republică parlamentară, iar Constituția delimitează foarte clar atribuțiile președintelui. Putem deci lucra împreună — parlament, guvern, președinte — pentru o agendă comună reformatoare.
Fiind întrebat dacă are emoții cu privire la colaborarea cu viitorul președinte, Pavel Filip a declarat că „dimpotrivă, am încredere că respectul interinstituțional și cooperarea vor prevala, altfel nici președintele nu își va putea îndeplini obiectivele. Putem lucra împreună în interes național”, susține acesta.
Vezi și aceste știri

Interviu cu mama soldatului rus judecat pentru crime de război: Cine poate ucide un om? Vadim nu ar putea (VIDEO)

SUA își propune să înarmeze Ucraina cu rachete antinavă avansate pentru a lupta împotriva blocadei ruse
