Snoop Dogg ar putea concerta anul viitor în România

Snoop Dogg ar putea concerta anul viitor în România
Foto: WallpaperUP

Rapperul Snoop Dogg, care a postat în luna martie o fotografie pe Instagram și din greșeală a dat check-in în Bogata, județul Mureș din România, în timp ce se afla în turneu în Bogota, Columbia, ar putea concerta în comuna mureșeană în luna august 2017.

Primarul din Bogata din România, Laszlo Barta, a declarat miercuri că a fost contactat de doi impresari care s-au deplasat în comună pentru a vedea care ar fi posibilitățile pentru găzduirea unui concert a lui Snoop Dogg.

„Deocamdată nu este nimic perfectat, au fost doar discuții. Cei doi impresari mi-au spus că organizarea unui astfel de concert este extrem de dificilă, însă am identificat o locație în care ar putea avea loc concertul, precum și locul în care va putea ateriza elicopterul care îl va aduce pe artist. Am identificat astfel un loc de peste 40 de hectare, pe care se află pășunea comunală, iar elicopterul va putea ateriza la Colina Sasului, care aparține de Bogata, un loc amenajat, situat pe E 60, în apropiere de orașul Luduș. Cei care ne-au vizitat au fost încântați de locul în care s-ar putea organiza concertul și de condițiile pe care le putem oferi, rămâne să vedem dacă acest proiect se va materializa. Acesta nu mai depinde de mine, depinde de artist și de impresari. Ne-am gândit ca evenimentul să aibă loc undeva în luna august”, a spus Laszlo Barta, pentru Agerpres.

Potrivit primarului din România, din discuții a reieșit faptul că, dacă Snoop Dogg acceptă să cânte la Bogata, aici vor fi organizate două concerte de câte o oră și se vor vinde bilete.

În luna martie, după ce Snoop Dogg a greșit check-in-ul, primarul Laszlo Barta a anunțat că îl așteaptă în comuna mureșeană cu palincă de prune sau de mere, cu ciorbă din moare de varză cu carne de porc, specifică zonei, cu porc la proțap și cu „inima deschisă".

O lună mai târziu, în comuna Bogata din România, care are circa 2.020 locuitori, a fost organizat Festivalul Jazz in the Park, care a reușit să atragă aproape 4.000 de participanți.

Autoritățile locale și localnicii nu s-au lăsat mai prejos și au oferit în schimb participanților, gratuit, mâncare tradițională, constând în gulaș de porc, jumări, celebra slănină de Bogata care deține trei medalii de aur la târguri de profil, pâine cu untură, cu ceapă roșie și cu castraveți murați.

Cu acea ocazie a fost lansată și Porchetta de Bogata, realizată după o rețetă italiană, însă adaptată la realitățile comunei de către chef Cristian Păpușel, împreună cu primarul Laszlo Barta și cu consilierul acestuia, Marian Moscaliuc, iar profesorii de la școala din localitate s-au transformat în ghizi pentru numeroșii turiști sosiți în comună. Pentru a nu uita care e motivul care i-a adus la Bogata, participanții la festival s-au putut fotografia cu un Snoop Dogg din carton, în mărime naturală.

Comuna Bogata este descrisă ca fiind o peninsulă - este înconjurată din trei părți de râul Mureș - se poate lăuda cu peisaje naturale demne de povești și deține recordul la cel mai scurt tunel de tren din lume, care are doar 4 metri.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Va ploua ziua întreagă. Temperaturile prognozate de meteorologi

Va ploua ziua întreagă. Temperaturile prognozate de meteorologi

Meciul Shakhtar - Sheriff s-a încheiat cu scorul de 1 - 1

Meciul Shakhtar - Sheriff s-a încheiat cu scorul de 1 - 1

SUA s-au înțeles cu Germania să închidă gazoductul Nord Stream 2 dacă Rusia invadează Ucraina (Reuters)

SUA s-au înțeles cu Germania să închidă gazoductul Nord Stream 2 dacă Rusia invadează Ucraina (Reuters)

Advertoriale
Posibilități pentru afacerea ta în Săptămâna Reducerilor la Paynet

Posibilități pentru afacerea ta în Săptămâna Reducerilor la Paynet

Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    O minoră a cerut ajutor într-o farmacie, speriată de un bărbat care ar fi urmărit-o. Intervenția oamenilor legii (VIDEO)
  • 2
    Salariul brut al judecătorilor Curții Constituționale a fost aproape dublat. Stamate: „CC e fundamentul apărării democrației”
  • 3
    Ultima oră! Alerta cu bombă la Președinție - falsă (UPDATE)
  • 4
    CtEDO constată: La ședința în care Vlad Filat a rămas fără imunitate parlamentară nu i-a fost încălcată prezumția de nevinovăție
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.