Comisia Guvernamentală pentru Integrare Europeană a stabilit Planul de acțiuni prioritare pentru Guvern și Parlament pentru perioada noiembrie-decembrie 2016.
Planul prevede măsuri care vizează implementarea Acordului de Asociere cu UE și realizarea Foii de parcurs a acțiunilor prioritare pentru reforme. Planul urmează să fie pus în aplicare până la finele anului curent.
„Obiectivul primordial al Republicii Moldova rămâne a fi integrarea europeană și acest parcurs este ireversibil, indiferent de procesele politice care au loc în țara noastră, inclusiv în contextul alegerilor prezidențiale. Astfel, Guvernul și Parlamentul vor continua promovarea reformelor și armonizarea legislației conform standardelor europene în baza angajamentelor asumate”, a declarat premierul Pavel Filip.
În cadrul ședinței s-a examinat, de asemenea, agenda reuniunilor moldo-comunitare, care urmează să aibă loc până la finele anului curent, fiind stabilite sarcinile instituțiilor de profil în acest context.
Printre acestea, cea de-a doua reuniune a Subcomitetului pentru energie, mediu, politici climatice, transport şi protecţie civilă, care va avea loc în perioada 23-24 noiembrie, şedinţa Dialogului privind drepturile omului, precum și reuniunea la Nivel Înalt a Parteneriatului de Mobilitate.
Vezi și aceste știri

„Am fi ajuns la o situație de faliment”: CSE Chișinău cere Guvernului să renunțe la contestația împotriva majorării tarifelor la transportul public

Guvernul a ratificat Memorandumul cu UE privind asistența macrofinanciară în valoare de 150 de milioane de euro
