Dodon amenință cu proteste, dacă va fi majorată vârsta de pensionare

Dodon amenință cu proteste, dacă va fi majorată vârsta de pensionare
Foto: bbc.com

Președintele ales Igor Dodon declară că este contra eventualei majorări a vârstei de pensionare, creșterii tarifelor la energia electrică și a reducerii subvenționării agricultorilor, potrivit prevederilor acordului semnat dintre R. Moldova și FMI.

Acordul semnat cu FMI de către Guvernul Filip prevede mai multe reforme structurale, pentru a asigura sustenabilitatea bugetului. Printre acestea se regăsește și reformarea sistemului de pensionare.

Ministrul Finanțelor Octavian Armașu admite că ar putea să se recurgă la o astfel de măsură. „Trebuie să fiu onest cu dumneavoastră: da, probabil va trebui să ne gândim serios la acest element. Dacă vârsta de pensionare va fi modificată, acest lucru se va implementa gradual pentru a nu afecta foarte mult cetățenii”, a precizat acesta fără a indica un termen concret.

Igor Dodon declară că este contra inițiativei de majorarea a vârstei de pensionare, precum și a creșterii tarifelor la energia electrică. „Eu sunt pentru colaborarea cu partenerii noștri de dezvoltare. Am o experiență foarte bună de colaborare cu FMI din 2006 până în 2009 în funcția de Ministru al Economiei. Sunt pentru acorduri cu FMI, Banca Mondială, BERD și cu alți parteneri externi, dar colaborarea trebuie să respecte interesul național. Eu sunt categoric contra prevederii vârstei de pensionare și voi bloca orice inițiativă în acest sens. Va ieși și lumea în stradă”, a declarat Igor Dodon în cadrul emisiunii Acces direct de la postul de televiziune NTV Moldova.

„În acest acord este scris că trebuie de majorat tarifele la energia electrică, începând cu 1 ianuarie 2017. Oamenii și așa nu pot achita tarifele care sunt. De aceea eu sunt împotrivă. De asemenea, este indicat că trebuie să micșorăm fondul de subvenționare pentru agricultori. Ei și așa sunt în impas, falimentează, nu pot ține piept produselor care sunt subvenționate în UE și ne distrug producția autohtonă. Eu nu pot să susțin acest lucru. De aceea, în limita competențelor de care dispun, voi insista pe modificarea unor aspecte, în ceea ce ține de acordul cu FMI. Important ca banii care vin din străinătate să nu fie consumați pentru consum curent. Haideți să le utilizăm pentru infrastructură, să construim drumuri, renovăm calea ferată, care sunt necesare pentru dezvoltarea economică, dar nu consum curent, ceea ce face guvernarea pe parcursul ultimilor ani”, susține președintele ales. 

De remarcat că reforma sistemului de pensionare nu a fot implementată de nici un Guvern de până acum, chiar dacă acest lucru a fost absolut necesar. Experții naționali și internaționali remarcă faptul că în R. Moldova acest sistem nu mai este sustenabil, iar povara asupra bugetului de stat va fi în creștere dacă nu se vor întreprinde măsuri. 

Pe de altă parte, neindexarea tarifelor la utilități publice într-un mod corespunzător a dus la acumularea datoriilor de ordinul miliardelor de lei față de distribuitori sau chiar insolvabilitatea acestora.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Comisia Europeană, acuzată că a încercat să anuleze Crăciunul. „Doamnă”, „domn” și „domnișoară”, termeni insuficient de inclusivi

Comisia Europeană, acuzată că a încercat să anuleze Crăciunul. „Doamnă”, „domn” și „domnișoară”, termeni insuficient de inclusivi

EDITORIAL | 10 lecții ale anului 2021

EDITORIAL | 10 lecții ale anului 2021

Comentariul lui Sergiu Sîrbu la intenția ANI de a-i confisca 1,9 milioane de lei

Comentariul lui Sergiu Sîrbu la intenția ANI de a-i confisca 1,9 milioane de lei

Advertoriale
Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    I-au oferit votul de încredere, iar acum cer demisia. Reacția fracțiunii PAS, după declarațiile lui Moloșag
  • 2
    Ultimă oră! Avocata Poporului admite că ar putea să-și dea demisia din funcție după informațiile apărute în spațiul public
  • 3
    CEC cere anularea Marinei Tauber din cursa electorală pentru șefia municipiului Bălți. Ea este acuzată că a cheltuit bani nedeclarați
  • 4
    A venit iarna! Unde au căzut primii fulgi de nea în acest an
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.