Peste 100 de organizații de susținere a businessului din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina, dar și din statele membre ale UE, s-au întrunit în Erevan pentru a discuta implicarea sectorului privat în procesul de formare a politicilor în țările Parteneriatului Estic (PE).
Evenimentul dat a fost parte a Săptămânii EU4Business (UE pentru Business) din Armenia, la care s-au prezentat și reprezentanții Comisiei Europene, Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Centrului Internațional de Comerț (CIC) și partenerii de consorțiu East Invest 2.
Potrivit Dlui Mathieu Bousquet din partea Departamentului General al Comisiei Europene pentru Vecinătate și Negocieri privind Extinderea "această conferință este o oportunitate deosebită să aducem împreună organizațiile de susținere a businessului din toate țările Parteneriatului Estic și să dezvoltăm spiritul de proprietate a comunității East Invest. Cred că astăzi am reușit să facem încă un pas înainte pe drumul susținerii businessului, făcând vocea lor auzită și ajutându-i să acceseze piețe noi".
Vice Prim-Ministru Dl Gabrielyan a salutat participanții programului East Invest 2 în Armenia din partea Guvernului Republicii, spunând că este un privilegiu să fie gazda conferinței anuale a partenerilor în cadrul programului. Dlui a subliniat că programul East Invest este o inițiativă importantă, care ajută la consolidarea organizațiilor de susținere a businessului (OSB) din țările Parteneriatului Estic pentru ca acestea, la rândul lor, să ofere suport eficient organizațiilor locale de business mic și mijlociu pe calea de accesare a pieței UE.
Conferința anuală a partenerilor a oferit OSB o oportunitate unică de a se familiariza cu activitățile proiectului East Invest 2 susținut de UE și de a înțelege mai bine rolul acestuia în promovarea cooperării economice între țările UE și ale Parteneriatului Estic. Acest eveniment a permis antreprenorilor să găsească noi parteneri de cooperare și să facă schimb de experiențe.
În 2016 scopul principal al conferinței partenerilor a fost lansarea procesului de elaborare a unui document regional de poziție din partea OSB, care conține recomandări adresate factorilor politici din cele șase țări ale Parteneriatului Estic. Participanții la eveniment au ținut discuții aprofundate despre rolul Dialogului Public Privat (DPP), importanța proceselor și procedurilor corecte pentru un dialog de succes, precum și bunele practice care pot să facă eficientizeze acest dialog.
Separat au fost discutate temele cu privire la îmbunătățirea accesului la piețe, integrarea în lanțurile valorice globale, provocări ce țin de accesare și obținere a finanțelor necesare, abilități și inovații.
Documentul regional de poziție va fi finalizat până la mijlocul anului 2017.
Vezi și aceste știri

Exemplul de peste Prut al „Rural+Urban Hub”, un concept menit să îmbunătățească viața comunităților sătești. Cum poate fi implementat acesta în R. Moldova (INTERVIU)

În sprijinul ÎMM-urilor: Banca Mondială va finanța un program în valoare de 50 de milioane de dolari
