Un Cod Deontologic pentru doctori, pregătit de Ministerul Sănătății urmează să seteze anumite rigori moralei pentru doctori, scrie Sănătate INFO. În cazul în care regulile nu se vor respecta, medicii riscă și sancțiuni. Nu este clar însă cine va monitoriza încălcările și nici cum vor fi convinși doctorii să se conducă de noul cod, aflat la etapa definitivării.
Codul prevede că „profesia medicală este incompatibilă cu duritatea, apatia, ignoranţa, indiferenţa, aroganţa, nerăbdarea, corupția, care afectează şi discreditează atât autoritatea unui lucrător medical ori farmacist, cât şi a colectivului profesional în ansamblu”.
Potrivit actului aflat la etapa discuțiilor, lucrătorii medicali sau farmaciștii nu au voie să se implice în acte care ar putea dăuna omului, iar dacă au răspuns unei solicitări „devin automat angajați moral să asigure îngrijiri calificate, inclusiv prin îndreptarea pacientului la o unitate medicală sau la un specialist cu competenţe superioare”.
În redacția lui actuală, Codul prevede și aplicarea sancțiunilor, de la avertisment, mustrare, până la aplicarea interdicției de a face parte din organizațiile profesionale pentru o perioadă de 12 luni. Ca și actele de corupție, monitorizarea aplicării normelor etice de către doctori, ar putea deveni totuși imposibilă. Cert este că atât pacienții, cât și colegii unui doctor nedisciplinat trebuie să fie cei care să denunțe încălcarea normelor etice, scrie sursa citată.
Vezi și aceste știri

O investigație Reuters a scos la iveală că cel puțin 14 companii rusești de armament nu ar fi fost vizate de sancțiunile occidentale impuse după invazia Rusiei în Ucraina

SUA oferă Ucrainei mai multă muniție pentru sistemul HIMARS în cadrul unui nou pachet de ajutor în valoare de 820 de milioane de dolari

Un tânăr a decedat în urma unei explozii produse într-un apartament din sectorul Botanica
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
