Igor Dodon a venit cu o reacție la dispoziția emisă de ministrul Apărării ca în toate unitățile Armatei Naționale portretele oficialilor Republicii Moldova să fie înlocuite cu eroii naționali.
„Domnul Șalaru, care e încă ministru al Apărării, a dat indicații ca în toate unitățile Armatei Naționale să fie scoase toate fotografiile oficialilor țării și să fie înlocuite cu personalități din „istoria și cultura românească”. Noi înțelegem foarte bine gestul și aluziile lui Șalaru. Dacă el crede că mă atinge cumva cu asta, atunci greșește amarnic”, a comentat președintele ales, Igor Dodon.
Președintele ales, a venit și cu un comentariu: „Eu personal sunt de acord ca în toate cabinetele oficialilor din Moldova să stea portretul lui Ștefan cel Mare, ca cea mai importantă figură istorică pentru poporul nostru. Noi avem istoria noastră și personalitățile noastre, nu cele românești”.
În acest context, Igor Dodon a venit cu un pronostic pentru ministrul Apărării: „Șalaru nu va sta mult în fotoliul de ministru, înconjurat de „personalități ale istoriei și culturii românești”. Pentru toate ilegalitățile sale, locul lui e la pușcărie. Iar acolo, pe peretele celulei, el va avea o singură fotografie a unui personaj român - Vlad Țepeș, cu țeapa în mână. Aceea va fi o imagine potrivită într-un loc potrivit pentru domnul încă ministru Șalaru. Să aibă la ce medita”, a conchis președintele ales.
Dodon consideră că „din cauza unor astfel de provocări ca ale unionistului Șalaru am avut și încă avem conflicte în societate, suntem dezbinați, am avut război fratricid pe Nistru” și că „Șalaru e o vuvuzelă a unionismului din Moldova. Una periculoasă, dar care nu are mult de făcut zgomot”.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
