FOCUS. Cum răspunde Candu la întrebarea dacă își va afișa în birou portretul președintelui ales

FOCUS. Cum răspunde Candu la întrebarea dacă își va afișa în birou portretul președintelui ales

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a fost întrebat dacă va afișa portretul președintelui ales, Igor Dodon în birou. Acesta a răspuns că de foarte mult timp în birourile funcționarilor se afișează doar personalitățile istorice care au marcat trecutul țării, dând astfel de înțeles că importanța personalității lui Igor Dodon în istorie o va aprecia generațiile următoare.

„Nu știu dacă ați observat, dar deja de foarte mulți ani nu mai afișăm pozele, indiferendt ale cui, nici a președintelui, nici a speakerului, nici a primului-ministru. Mai bine să-i onorăm pe cei care au jucat un rol important în istoria țării noastre și în dezvoltarea ei decât oameni politici actuali, care probabil au și ei o importanță în istorie, dar abia generațiile viitoare îi vor da o notă”, a menționat președintele Parlamentului Andrian Candu.

Amintim că, săptămâna trecută Ministrul Apărării, a emis o dispoziție ca în toate unitățile Armatei Naționale portretele oficialilor Republicii Moldova să fie înlocuite cu eroii naționali.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal