Rompetrol a depășit Lukoil și a ajuns lider de piață în R. Moldova

Rompetrol a depășit Lukoil și a ajuns lider de piață în R. Moldova
Foto: www.rompetrol.md

KazMunaiGas Internațional, fostul grup Rompetrol, se extinde agresiv pe piața din Republica Moldova și a ajuns cel mai mare furnizor de carburant de pe această piață, depășind compania rusă Lukoil, deși nu are cea mai extinsă rețea de benzinării din țară, scrie economica.net.

„Am ajuns cel mai mare furnizor de carburanți din Republica Moldova, cu cotă de piață de 40%”, a declarat directorul general al Rompetrol Moldova, Felix Crudu. 

„Față de 2012, am dublat cota de piață. Am ajuns în top trei al tuturor importatorilor din Republica Moldova”, a spus Crudu, care a mai arătat și că afacerile companiei s-au dublat în acest interval de timp, ajungând la 150 de milioane de dolari în 2016. La fel, numărul de angajați a crescut, de la 400, acum patru ani, la circa 800 în prezent.

Rompetrol Moldova a ajuns să opereze o rețea de 77 de stații de distribuție a carburanților, după un proces mai lung de extindere, care a devenit și mai agresiv. În acest an, compania a deschis 12 stații noi, față de doar cinci în 2015.

În Republica Moldova sunt 650 de benzinării, dintre 500 sunt așa numitele benzinării „de lanț”, operate de companiile petroliere, nu de independenți. Cu cele 77 de stații pe care le operează, Rompetrol nu este pe primul loc, ci pe al patrulea. Cea mai extinsă rețea este operată de rușii de la Lukoil, care au 102 stații, urmată de Tirex, fosta companie de stat, acum privatizată, cu 86 de stații, și de o a altă companie petrolieră românească, OMV Petrom, care are 80 de benzinării.

Deși are a patra rețea de distribuție, totuși Rompetrol a ajuns, potrivit lui Crudu, primul furnizor de carburanți. Explicația ține de faptul că vânzările din stații sunt dublate de cele din depozit, așa numitul sistem de vânzări wholesale: doar pe retail compania are o cotă de 20% din piață, dar dacă se adună vânzările wholesale, ajunge la 40%. Rompetrol Moldova vinde practic și altor jucători din piață carburanții care sunt produși la rafinăria Petromidia din România, ceea ce face compania cel mai mare jucător din Republica Moldova. Carburanții sunt produși la Petromidia, apoi ajung, pe Dunăre, în terminalul de la Giurgiulești (la confluența dintre Dunăre și Prut) și ulterior pe șosea până la depozitul Rompetrol din Republica Moldova. Rompetrol vinde așadar în Moldova carburanți aceeași calitate ca și în România, și care respectă standardul Euro 5, lucru obligatoriu în România, ca țară membră a UE, dar nu și în Republica Moldova.

Lukoil își alimentează rețeaua de 102 stații tot cu benzină și motorină produse în România, la Petrotel Ploiești, ceea ce face și Petrom, cu carburanți produși la rafinăria Petrobrazi din Ploiești, așadar, mai mult sau mai puțin, jocurile sunt făcute pe piața din Moldova de aceleași firme ca și în România. În Republica Moldova nu este nicio rafinărie.

Felix Crudu nu a dorit să comenteze referitor la comparația cu Lukoil pe piața din Moldova.
Rompetrol, acum KMG International, este prezentă pe piața din Republica Moldova din 2002 și operează acum pe lângă rețeaua de 77 de stații, un depozit de carburanți la Chișinău și unul de GPL la Târnova, la 176 km nord de Chișinău.

Cu aproximat 6000 de angajați în 11 piețe principale, KMG International NV este deținut integral de compania națională de petrol și gaze din Kazakstan - KazMunayGas.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Mașini, terenuri agricole și construcții. CNA a pus sub sechestru bunuri de 15 milioane de lei, într-un dosar de escrocherie

Mașini, terenuri agricole și construcții. CNA a pus sub sechestru bunuri de 15 milioane de lei, într-un dosar de escrocherie

Atac armat în regiunea Donețk, din Ucraina! Nouă persoane decedate, printre care doi copii (VIDEO)

Atac armat în regiunea Donețk, din Ucraina! Nouă persoane decedate, printre care doi copii (VIDEO)

Townhouse-urile, alternativa care a devenit populară odată cu pandemia. Care le sunt avantajele și dezavantajele (GRAFIC)

Townhouse-urile, alternativa care a devenit populară odată cu pandemia. Care le sunt avantajele și dezavantajele (GRAFIC)

Advertoriale
Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)

Cum să-ți crești de la 0 o afacere în regiune și să ai clienți de la Briceni și până la Cahul?

Cum să-ți crești de la 0 o afacere în regiune și să ai clienți de la Briceni și până la Cahul?

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Scenariul se repetă. După femeia din Austria, o româncă a fost sfâșiată de un rechin pe o plajă din Egipt
  • 2
    Caniculă încă de la primele ore ale dimineții. Cum va fi vremea săptămâna viitoare
  • 3
    Un bărbat din capitală, găsit strangulat la balcon. Ce spun oamenii legii
  • 4
    Google Maps îi ajută pe șoferi să găsească bezinăriile cu cel mai ieftin combustibil. Iată c
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.