Experții FMI au purtat discuții cu directorii mai multor bănci comerciale din Moldova

Experții FMI au purtat discuții cu directorii mai multor bănci comerciale din Moldova
Foto: gov.md

Experţii Misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Max Alier, au avut astăzi o întrevedere cu premierul Iurie Leancă. Scopul misiunii, care s-a aflat la Chişinău între 16-22 iulie, a fost de a examina situaţia din sectorul financiar-bancar al ţării și de a discuta despre asistenţa pentru dezvoltare oferită Republicii Moldova şi despre punerea în aplicare a politicilor structurale după expirarea programului susţinut de FMI.

Max Alier a menţionat că, pe durata Misiunii, experţii FMI au purtat discuţii cu reprezentanţii de la ministerele Finanţelor și cel al Economiei, de la Banca Naţionale și de la Comisia Naţională a Pieţei Financiare, şi cu managerii mai multor bănci comerciale. Potrivit oficialului FMI, concluziile Misiunii vor fi prezentate autorităţilor Republicii Moldova în viitorul apropiat.

La rândul său, prim-ministrul Iurie Leancă s-a referit la măsurile de perfecţionare a cadrului legal în domeniul financiar-bancar şi a menţionat că Executivul de la Chişinău va continua să promoveze cu maximă prudenţă politicile bugetar-fiscale şi monetar-valutare, pentru care şi-a asumat răspunderea.

Iurie Leancă a subliniat, totodată, faptul că deciziile aprobate sunt orientate spre îmbunătăţirea vieţii oamenilor în Republica Moldova şi a dat asigurări privind sustenabilitatea acestora, ceea ce înseamnă că majorările planificate ale salariilor şi indemnizaţiilor vor avea acoperire financiară.

Şeful Cabinetului de miniştri a mai menționat importanţa menţinerii unui dialog constructiv cu instituţiile financiare internaţionale, inclusiv cu Fondul Monetar Internațional, în vederea asigurării stabilităţii financiare şi atragerii investiţiilor în economia Republicii Moldova.

La întrevedere au participat reprezentanţii Ministerelor Finanţelor, Economiei, Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, precum şi ai Băncii Naţionale a Moldovei şi ai Cancelariei de Stat. Următoarea misiune FMI ar putea veni în Republica Moldova la sfârşitul lunii septembrie 2014.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
OMS: Până acum nu a fost înregistrat niciun deces asociat variantei Omicron

OMS: Până acum nu a fost înregistrat niciun deces asociat variantei Omicron

Regia Autosalubritate, acuzată de mai multe nereguli în gestionarea necropolei de animale. Reacția instituției

Regia Autosalubritate, acuzată de mai multe nereguli în gestionarea necropolei de animale. Reacția instituției

Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)

Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)

Advertoriale
Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

La bancomatele maib cumperi și vinzi valută la cel mai bun curs 24/7

La bancomatele maib cumperi și vinzi valută la cel mai bun curs 24/7

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    După ce a rupt-o, a primit alta nouă. Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a primit în dar harta României Mari (FOCUS)
  • 2
    Bugetul de stat a ratat încasări de 4,66 miliarde de lei la importul de automobile
  • 3
    Aprobat de Guvern. Familiile cu venituri de până la 3100 lei vor primi ajutor pentru perioada rece a anului
  • 4
    Ședința unde se decide soarta candidatei Partidului Șor la Bălți: Dosarul, strămutat la Curtea de Apel
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.