Maia Sandu: „Vom merge la Curtea Constituțională unde vom prezenta toate fraudele”

Maia Sandu: „Vom merge la Curtea Constituțională unde vom prezenta toate fraudele”

Curtea Supremă de Justiție, prin decizia definitivă și irevocabilă pronunțată hotărât că examinarea încălcărilor dispozițiilor Constituției și ale Codului electoral din cadrul scrutinului prezidențial nu ține de competența instanțelor judecătorești, ci este de competența Curții Constituționale.

„În cadrul acestui scrutin au fost comise și admise numeroase încălcări electorale care pun sub dubiu principiul unor alegeri libere și corecte. Întrucât toate instituțiile la care ne-am adresat până în prezent s-au eschivat de la analizarea dovezilor relevate, vom merge la Curtea Constituțională”, a declarat liderul PAS, Maia Sandu.

De asemenea, Maia Sandu a menționat că va prezenta Curții Constituționale, argumente și probe, toate fraudele comise în cadrul scrutinului prezidențial și care, fără îndoială, au influențat rezultatul final și au adus „victoria” candidatului puterii.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal