„O expresie a creativității, identității și coeziunii sociale, tehnicile au fost transmise din generație în generație în unele familii, dar și de ateliere și instituții de învățământ”, arată site-ul UNESCO.

Potrivit site-ului, în mod tradițional, scoarța era realizată de țesători din România și Republica Moldova și obișnuia să fie folosită în scop decorativ, pentru ceremonii funerare, expoziții și ca parte din zestrea miresei. În prezent, sunt văzute mai ales ca lucrări de artă.

Dosarul comun coordonat de România și elaborat împreună cu Republica Moldova include și un documentar de 10 minute în care este prezentată tehnica tradițională de realizare a scoarței.

Pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, România a mai fost înscrisă cu: ”Ritualul Călușului” (2008), ”Doina” (2009), ”Tehnici de prelucrare a ceramicii de Horezu” (2012), ”Colindatul de ceată bărbătească în România și Republica Moldova” (2013) și ”Jocul fecioresc” (2015).