Persoanele luate ostatice în cadrul unei tentative de jaf la o agenție de turism din Paris au fost eliberate, dar agresorul a reușit să fugă, au anunțat surse din cadrul forțelor de poliție, citate de AFP, scrie agerpres.ro.
Un individ înarmat a luat ostatice șapte persoane într-o agenție de turism din Paris în seara zilei de 2 decembrie 2016, transmite agenția France Presse, care citează surse din cadrul serviciilor locale de poliție.
Ulterior autoritățile au anunțat că „intervenția s-a încheiat, șase persoane au ieșit din agenție și sunt în siguranță, atacatorul nu a fost găsit la locul incidentului”, a anunțat, pe Twitter, prefectura de Poliție din capitala Franței.
Din informațiile disponibile reiese că autorul luării de ostatici ar fi reușit să fugă, iar oamenii legii sunt pe urmele lui. Individul era înarmat cu un pistol și intenționase să jefuiască agenția situată în zona de sud a capitalei Franței, în arondismentul al XIII-lea.
Vezi și aceste știri

Radu Marian, despre prețul la ulei: După calculele noastre, nu ar trebui să fie mai mare de 35 de lei

Ministrul Justiției a explicat de ce a avut o opinie separată concordantă în privința activității lui Stoianoglo
