
Selena Gomez, cea mai urmărită celebritate pe Instagram
Selena Gomez a devenit celebritatea cea mai urmărită pe Instagram, depășind-o pe Taylor Swift, cele două cântărețe pop dominând site-ul acestei rețele sociale în 2016, anunță Reuters.
・
Din clasamentul difuzat anual de Instagram reiese că Selena Gomez a fost celebritatea cea mai urmărită în 2016, cu 103 milioane de fani, în timp ce Swift se situează pe locul al doilea, cu 93,9 milioane de followeri.
Ariana Grande și Beyonce s-au clasat pe locurile al treilea și al patrulea, cu 89,6 milioane și 88,9 milioane de followeri, în timp ce vedeta de reality-show Kim Kardashian se situează pe locul cinci cu 88,2 milioane.
Selena Gomez, în vârstă de 24 de ani, are și cele mai multe like-uri la fotografiile și clipurile postate și a fost artista cea mai menționată pe rețeaua de socializare.