
Cetățenii pot deveni voluntari ai poliției și să rețină persoane prinse în flagrant
Cu ocazia marcării Zilei Mondiale a Voluntarului, Inspectoratul General de Poliție a lansat voluntariatul în activitatea poliției. La eveniment au fost și zece cetățeni care și-au primit carnetele de voluntar.
・
Secretarul Comisiei de Certificare a Instituției gazdă a activității de voluntariat, Marcel Marin a înmânat Ispectoratului General al Poliției, certificat de instituție gazdă a activității de voluntariat, semnat de Președintele Comisiei de certificare, Ion Donea.
„Ne-am propus să fim mai aproape de cetățean. Noi vom organiza astfel activitățile de voluntariat, încât oamenii vor sta la rând pentru oferirea carnetelor”, a declarat Șeful IGP, Alexandru Pânzari.
Voluntari pot fi toți cetățenii, începând cu vârsta de 16 ani. Ei vor contribui la informarea cetățenilor și a organelor de poliție, precum și în campaniile sociale organizate de IGP.
„Fiecare cetățean este în dreptul să rețină și să aducă la poliție persoana descoperită în flagrant, doar că noi nu dorim să punem în pericol voluntarii noștri. Reținerile vor fi făcute în prezența unui angajat al poliției”, a menționat șeful Direcției Generale de Securitate Publică a Inspectoratului General, Marin Maxian.
IGP va oferi posibilitatea tuturor celor care nu sunt indiferenţi şi doresc să ajute fiecare cetăţean să se protejeze de acțiunile infracţionale, de a veni alături de echipa poliției şi de a face ceva util pentru societate. Cei care doresc să fie voluntari pot dispune de mai multe informații pe igp.gov.md.
Potrivit IGP, lansarea voluntariatului în cadrul poliției se face cu scopul de a crește gradul de implicare a comunității în activitatea poliției, ridicarea nivelului de încredere, precum și îmbunătățirea serviciilor prestate.