Șevciuk: Transnistria trebuie să se integreze în Rusia sau să revină la confruntările de tip mafiot

Șevciuk: Transnistria trebuie să se integreze în Rusia sau să revină la confruntările de tip mafiot
Foto: Europeanul.org

Evghenii Șevciuk, consideră că regiunea pe care o conduce trebuie să se integreze cu Federația Rusă și Uniunea Euroasiatică sau va reveni în timpurile confruntărilor mafiote, raketului și a fărădelegii, a declarat acesta pentru lenta.ru.

„Ultimele evenimente care au loc îmi permit să declar că forțele care eu pierdut la alegerile precedente se unesc cu marele business și încearcă să restabilească regulile vechi. Acest lucru înseamnă că vechile relații dintre autorități și marele business încep să se reanimeze”, a declarat așa zisul președinte al Transnistriei Eugeniu Șevciuc.

El susține că la conducere încearcă să acceadă persoane din „epoca fărădelegii”. Transnistrenii trebuie să aleagă între trecut și viitor”, consideră așa-zisul președinte al regiunii transnistrene. 
Șevciuc remarcă faptul că politicienii transnistreni care se declarau independenți „au ca scop apărarea intereselor marelui business.”

De remarcat că pe 11 decembrie 2016 în Transnistria vor avea loc așa-zisele alegeri prezidențiale. Candidații cu cele mai multe șanse sunt actualul așa-zis președinte al regiunii Evghenii Șevciuc, președintele așa-zisului Soviet Suprem Vadim Krasniselskii și procurorul Alexandru Deli. În total, s-au înregistrat șapte candidați. 

De remarcat că potrivit rise.md, circa o treime din deputații așa-zisului Soviet Suprem de la Tiraspol derulează și conduc afaceri în paralel cu funcția publică.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Comisia Europeană, acuzată că a încercat să anuleze Crăciunul. „Doamnă”, „domn” și „domnișoară”, termeni insuficient de inclusivi

Comisia Europeană, acuzată că a încercat să anuleze Crăciunul. „Doamnă”, „domn” și „domnișoară”, termeni insuficient de inclusivi

EDITORIAL | 10 lecții ale anului 2021

EDITORIAL | 10 lecții ale anului 2021

Comentariul lui Sergiu Sîrbu la intenția ANI de a-i confisca 1,9 milioane de lei

Comentariul lui Sergiu Sîrbu la intenția ANI de a-i confisca 1,9 milioane de lei

Advertoriale
Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    I-au oferit votul de încredere, iar acum cer demisia. Reacția fracțiunii PAS, după declarațiile lui Moloșag
  • 2
    Ultimă oră! Avocata Poporului admite că ar putea să-și dea demisia din funcție după informațiile apărute în spațiul public
  • 3
    CEC cere anularea Marinei Tauber din cursa electorală pentru șefia municipiului Bălți. Ea este acuzată că a cheltuit bani nedeclarați
  • 4
    A venit iarna! Unde au căzut primii fulgi de nea în acest an
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.