VIDEO. Premierul Canadei a plâns la o întâlnire cu refugiați sirieni

VIDEO. Premierul Canadei a plâns la o întâlnire cu refugiați sirieni
Foto: Queerty

Premierul Canadei a plâns la o întâlnire cu o familie de refugiați din Siria, pe care a întâmpinat-o în urmă cu un an în țara pe care o conduce. Anul trecut, Justin Trudeau a fost la aeroport pentru a primi această familie și le-a oferit haine de iarnă, scrie libertatea.ro.

Justin Trudeau s-a reîntâlnit cu mai mulți refugiați pe care i-a primit în Canada, iar aceștia au povestit ce au simțit când au sosit în Toronto.

„Când l-am cunoscut pe premier, el a spus doar „bine ați venit acasă”, a povestit Vanig Garabedian, care a fugit din Siria măcinată de război.

„Deci imaginați-vă, pleci dintr-o zonă de război, îți lași casa și ești întâmpinat cu aceste cuvinte. Mi-am amintit imediat de Siria înainte de război, de viața noastră fericită și momentele oribile pe care le-am trăit în timpul războiului. Așa că m-am simțit mândru să fiu aici, iar acum, după un an, sunt mândru să fiu canadian, la fel cum voi fi mereu mândru să fiu sirian”, a continuat refugiatul.

Mărturiile sale l-au emoționat până la lacrimi pe premierul Canadei.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Accident în centrul orașului. Mai multe mașini au fost avariate, din cauza unui microbuz, căruia i-ar fi cedat frânele (VIDEO)

Accident în centrul orașului. Mai multe mașini au fost avariate, din cauza unui microbuz, căruia i-ar fi cedat frânele (VIDEO)

Șeful Direcției generale de urmărire penale a CNA, Ghenadie Tanas, cerceta pentru îmbogățire ilicită. Perchezițiile continuă

Șeful Direcției generale de urmărire penale a CNA, Ghenadie Tanas, cerceta pentru îmbogățire ilicită. Perchezițiile continuă

EDITORIAL | 10 lecții ale anului 2021: Schimbările de pe arena politică nu sunt întotdeauna așa cum ni le imaginăm

EDITORIAL | 10 lecții ale anului 2021: Schimbările de pe arena politică nu sunt întotdeauna așa cum ni le imaginăm

Advertoriale
“Colțunaș cu halva.” Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)

“Colțunaș cu halva.” Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)

Fiecare merită să fie recunoscut! Vezi cum a fost la gala de decernare a premiilor NOTORIUM TRADEMARK AWARDS, ediția a VI-a (VIDEO, GALERIE FOTO)

Fiecare merită să fie recunoscut! Vezi cum a fost la gala de decernare a premiilor NOTORIUM TRADEMARK AWARDS, ediția a VI-a (VIDEO, GALERIE FOTO)

Mai mult de jumătate din populația Republicii Moldova consideră că numărul ideal de copii în familie este de cel puțin trei, arată datele Studiului „Generații și Gen”

Mai mult de jumătate din populația Republicii Moldova consideră că numărul ideal de copii în familie este de cel puțin trei, arată datele Studiului „Generații și Gen”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Salariul brut al judecătorilor Curții Constituționale a fost aproape dublat. Stamate: „CC e fundamentul apărării democrației”
  • 2
    Ultima oră! Percheziții în biroul șefului Direcției generale urmărire penală a CNA, Ghenadie Tanas
  • 3
    SUA s-au înțeles cu Germania să închidă gazoductul Nord Stream 2 dacă Rusia invadează Ucraina (Reuters)
  • 4
    S-au retras din cursa electorală, doar pe facebook. Vicepreședintele CEC spune că nici Marcoci, nici Nesterovschi nu au depus o cerere oficială
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.