Șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, spune că deocamdată este devreme să spună dacă Veaceslav Platon va fi sau nu eliberat ca urmare a deciziei Curții de Apel de la Kiev. Morari spune că nu a primit nicio informare oficiale în acest caz și nici nu cunoaște ce motive au stat la baza acestei decizii.
„Procuratura Anticorupție nu a obținut această decizie pe cale oficială. Ea nu este definitivă. S-a dispus anularea hotărârii primei instanțe și rejudecarea cauzei. Care sunt moivele anulării noi nu cunoaștem. Copiile prezentate nu conțin aceste motive. Trebuie să facem distincție între ilegal și neîntemeiat”, a declarat Morari.
Întrebat dacă Veaceslav Platon ar putea fi eliberat din arrest, Morari a declarat că teoretic totul este posibil.
„Noi nu avem solicitare că Platon ar trebui să fie prezent la proces la Kiev. Urmează să studiem tratatele internaționale la care suntem parte și să vedem ce urmează să întreprindem. Teoretic totul este posibil. Teoretic mâine este posibil să fie sfârșitul lumii”, a conchis Morari.
Amintim că pe 5 decembrie curent, Curtea de Apel Kiev a casat decizia instanței din de judecată raionale din Peceorsk de extrădare a lui Veaceslav Platon. De asemenea, a fost dispusă reexaminarea cazului.
În prezent Platon se află în penitenciarul nr. 13 din Chișinău, după ce a fost extrădat în mare grabă cu o cursă charter din Ucraina pe 29 august 2016.
Vezi și aceste știri

Gazul din Moldova, la fel de scump ca în Suedia. Cât costă un metru cub la vecini și în alte țări de pe continentul european

Scholz şi Macron, într-o discuție la telefon cu Putin: I-au cerut „negocieri directe serioase” cu Zelenski
