
Calea Ferată a Moldovei ar putea fi reformată într-o societate pe acțiuni
Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) va fi reformată. Cu susținerea companiei franceze EGIS, a fost elaborat un concept de reformare a întreprinderii, astfel încât aceasta „să devină profitabilă şi atractivă pentru transportatorii naţionali şi internaţionali”, promit autoritățile.
・
„Ne dorim ca infrastructura transportului feroviar să fie modernizată. Totodată, trebuie să avem un angajament clar privind implementarea acestei reforme, ca să înţelegem ce trebuie să facem pentru ca CFM să devină rentabilă, dar şi să avem certitudinea că investiţiile nu vor fi făcute în zadar”, a declarat Pavel Filip.
Între timp, IPN scrie că CFM se va transforma în societate pe acțiuni până în 2019, cu statul ca acționar majoritar. Restructurarea este impusă de proiectul de finanțare cu peste 50 de de milioane de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, prin Banca Europeană de Investiții
Restructurarea va genera un șir de concedieri. Acum la CFM lucrează peste 10.000 de oameni.