
200 de mii de euro pentru cetățenia RM: Ce program pregătesc autoritățile pentru investitorii străini în țara noastră
Autoritățile Republicii Moldova își propun să atragă investitorii străini printr-un program special de oferire a cetățeniei. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi de Comisia parlamentară economie, buget și finanțe.
・
Autorii proiectului constată că în ultimii 10-15 ani se înregistrează o creștere a numărului cererilor de renunțare la cetățenia RM în favoarea altor state, din cauza condițiilor socio-economice proaste.
„Un număr mare de state, inclusiv din UE, au ajuns la concluzia că autoritățile nu trebuie să închidă, ci din contra să deschidă porțile pentru acei cetățeni străini care sunt gata să aducă o valoare adăugată economiei, culturii, prestigiului țării și au adoptat în legislația internă norme permisive de obținere a cetățeniei prin respectarea anumitor condiții”, se menționează în Nota Informativă a proiectului de lege.
Astfel doritorii de a obține cetățenia Republicii Moldova ar urma să aducă investiții în sectorul bancar, investiții în mijloacele fixe, investiții în întreprinderi și crearea locurilor de muncă, investiții în hîrtii de valoare de stat sau chiar donații la stat.
Condițiile de obținerea a cetățeniei Republicii Moldova în acest caz vor fi următoarele:
- Cetățenaul străin trebuie să aibă o bună reputație economică și financiară
- Să nu prezinte pericol și risc pentru ordinea publică a statului
- Să contribuie la Fondul de investiții publice pentru un termen de 60 de luni (5 ani), în cel puțin unul din sectoarele de dezvoltare strategică aprobate de Guvern.
Suma minimă pe care ar trebui să o aducă potențialii investitori în Fondul de investiții ar fi de circa 200 de mii de euro.
Potrivit statisticilor, limita maximă a investitorilor străini în țara noastră este de 5 000 de persoane anual.