VIDEO. A murit John Glenn, primul astronaut american care a orbitat în jurul Pământului

VIDEO. A murit John Glenn, primul astronaut american care a orbitat în jurul Pământului

Fostul astronaut şi senator John Glenn, primul american care a orbitat în jurul Pământului, a murit la vârsta de 95 de ani, relatează mediafax.

Potrivit BBC, John Glenn, cunoscut de o lume întreagă după ce în 1962 a orbitat Terra la bordul capsulei spaţiale Friendship 7, se afla în spitalul din Columbus, Ohio, de mai bine de o săptămână. El a murit înconjurat de familie.

Astronautul american a petrecut apoi două decenii în Senatul american, în calitate de membru al Partidului Democrat, şi a revenit în spaţiu la vârsta de 77 de ani, cu ocazia unei misiuni spaţiale efectuate de naveta Discovery.

Publicitate

În anul 1998, la 36 de ani după zborul său istoric, John Glenn a devenit cel mai bătrân om care a ajuns în spaţiu. Înainte de a devenit astronaut, John Glenn a pilotat avioane de luptă în două războaie şi a deţinut recordul de viteză transcontinental în calitate de pilot de testare a unor avioane.

În 2012, Barack Obama i-a acordat Medalia Prezidenţială a Libertăţii, cea mai înaltă distincţie civilă acordată în Statele Unite.

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal