
VIDEO. Mărfuri de contrabandă de peste un milion de lei, reținute într-o operațiune comună de Serviciul Vamal
Angajații Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal în colaborare cu Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al MAI au destructurat o grupare infracțională specializată în contrabandă cu mărfuri de larg consum, fără acte de însoțire. Potrivit informațiilor deținute, bunurile erau achiziționate din orașul Cernăuți și introduse în țară prin ocolirea posturilor vamale de control.
・
Reținerea a avut loc pe traseul Edineț-Bălți, unde a fost stopat un microbuz în care se aflau mai multe loturi de articole vestimentare, încălțăminte, tehnică de calcul, periferice, produse cosmetice și de menaj, în cantitate totală de 8 tone. Acestea erau transportate de către un locuitor al municipiul Bălți, în vârstă de 51 de ani, care a fost reținut pe un termen de 72 de ore.Potrivit primelor estimări, valoarea mărfurilor depistate depășește suma de un milion de lei.Pe acest caz a fost inițiat un dosar penal, conform indicilor infracțiunii prevăzute de art. 248 alin. (5) lit. b,d) CP al RM, în cadrul căruia sunt întreprinse acțiuni investigative în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și atragerii acestora la răspundere conform legislației în vigoare.