
VIDEO. Renato Usatîi face karaoke cu Grace: „Nu ești stăpânul meu”
Faptul că primarului de Bălți, Renato Usatâi îi place muzica, am aflat-o chiar de la el în timpul concertelor pe care le organiza, atunci când ieșea pe scenă și cânta fie singur, fie împreună cu artiști mari din Moldova, Rusia, sau alte țări. Recent, Renato Usatîi a înregistrat și un duet cu renumita interpretă Grace, la piesa „You Don't Won Me”.
・
Modalitatea de a înregistra duete cu cântăreții renumiți din lume, a devenit una foarte populară prin intermediul anumitor site-uri, care oferă posibilitatea internauților să intre în conexiune video cu vedetele internaționale și să interpreteze o piesă la alegere.
Recent, primarul de Bălți, Renato Usatîi, a înregistrat un duet cu cântăreața Grace, pe site-ul smule.com. Piesa aleasă este „You don't own me”, ceea ce în traducere ar însemna „Nu ești stăpânul meu”. Aceasta, este o piesă foarte populară din repertoriul Lesley Gore.
https://www.smule.com/recording/grace-you-dont-own-me/613687138_841994753/frame/box
Melodia transmite un mesaj foarte sensibil: „Nu ești stăpânul meu/ Nu-s doar una din multele tale jucării,/ Și nu-mi spune ce să fac,/ Și nu-mi spune ce să zic/ Sunt tânără și-mi place să fiu tânără,/Sunt liberă și-mi place să fiu liberă”.
Amintim că la 24 octombrie curent autoritățile de la Chișinău au emis mandat de arest pe numele lui Renato Usatîi. În urma acestei decizii, primarul de Bălți a fost dat în căutare internațională. La moment acesta se află în capitala Federației Ruse.