A fost inventat Wi-Fi-ul care nu îți consumă bateria telefonului

A fost inventat Wi-Fi-ul care nu îți consumă bateria telefonului

O echipă de ingineri din Statele Unite a reușit să creeze transmisiuni Wi-Fi care consumă de 10.000 de ori mai puțină energie decât metodele convenționale, astfel încât ai posibilitatea să folosești internetul pe telefon fără să sacrifici bateria telefonului. De asemenea, partea cea mai bună este că tehnologia poate fi implementată în generațiile actuale de smartphone-uri, informează playtech.ro.

Tehnologia Wi-Fi nou creată la Universitatea din Washington a reușit să opereze la o viteză de 11 megabiți pe secundă. Nu e mult, momentan, dar inginerii lucrează la moduri în care să crească viteza, în vreme ce eficiența energetică rămâne aceeași, arată sciencealert.com.

Ce e cel mai important este că tehnologia de „Wi-Fi pasiv” poate fi folosită în lumea reală, dincolo de ușile laboratoarelor, având în vedere că se integrează simplu cu router-e și smartphone-uri de pe piață. Shyam Gollakota, membru al echipei, spune că „am dorit să vedem dacă putem efectua transmisii Wi-Fi fără să consumăm aproape deloc energie electrică. Asta reușește să facă Passive Wi-Fi, cu un consum de energie de 10.000 de ori mai mic decât în mod normal”.

Sistemul propus de Wi-Fi lucrează în mod puțin diferit față de cel clasic. Astfel, acesta desparte semnalul analog de cel digital și retrogradează toate funcțiile analog RF către un singur dispozitiv conectat la o sursă de curent.

Acest dispozitiv generează semnalul Wi-Fi, folosind o serie de senzori, iar pachetele sunt reflectate și absorbite de un „întrerupător” digital, cunoscut ca dispozitivul Wi-Fi pasiv, acesta rulând aproape cu 0 energie.

Wi-Fi-ul pasiv trimite informația către router sau către smartphone, iar dispozitivul tău o primește consumând doar 15-60 microwați de putere, o valoare de 10.000 de ori mai mică decât cea necesară acum. În viața de zi cu zi, astfel de sisteme ar putea comunica cu telefoanele pe distanțe de până la 30 de metri.

Necesitatea unei astfel de tehnologii este relevată nu doar de telefoane, ci și de alte dispozitive inteligente. Mașina de spălat sau frigiderul ar putea deveni mult mai eficiente din punct de vedere energetic, dacă s-ar folosi de o astfel de tehnologie wireless.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Gazul din Moldova, la fel de scump ca în Suedia. Cât costă un metru cub la vecini și în alte țări de pe continentul european

Gazul din Moldova, la fel de scump ca în Suedia. Cât costă un metru cub la vecini și în alte țări de pe continentul european

Scholz şi Macron, într-o discuție la telefon cu Putin:  I-au cerut „negocieri directe serioase” cu Zelenski

Scholz şi Macron, într-o discuție la telefon cu Putin: I-au cerut „negocieri directe serioase” cu Zelenski

În 2020, veniturile din vânzări ale IMM-urile din Moldova au constituit peste 39% din totalul pe economie (GRAFIC)

În 2020, veniturile din vânzări ale IMM-urile din Moldova au constituit peste 39% din totalul pe economie (GRAFIC)

Advertoriale
Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)

Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)

Câștigă o casă de vis, două automobile și 150 de super premii de la Carpet Outlet

Câștigă o casă de vis, două automobile și 150 de super premii de la Carpet Outlet

Pregătește-te de vară și reabilitează-ți  organismul cu trio-ul de detoxifiere biologic

Pregătește-te de vară și reabilitează-ți organismul cu trio-ul de detoxifiere biologic

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sub lupă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Uleiul, mai ieftin cu circa 15 lei! Prețurile afișate în magazine, după valul de scumpiri (FOTO)
  • 2
    Cea de-a treia licitație pentru chioșcurile din capitală aduce în bugetul municipal 11 mil de lei. Cel mai scump loc a ajuns la 1,12 mil de lei
  • 3
    Ministerul Afacerilor Externe din România califică drept „nefondată și motivată politic” decizia CMC prin care a respins solicitarea Radio Chișinău
  • 4
    Rusia a testat o rachetă hipersonică Zircon pe o distanță de 1.000 de kilometri (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.