
VIDEO. Groapa de la Stăuceni! Ce au făcut autoritățile după ce mai mulți copii se jucau pe marginea prăpastiei
Pe o rețea de socializare au apărut o serie de fotografii cu mai mulți copii care se aflau pe un teren de joacă din Stăuceni. La o distanță de doar câțiva centimetri de aceștia se afla o groapă, care a apărut în urma lucrărilor de construcție. Internauții s-au arătat indignați, iar cazul a intrat în vizorul presei. La scurt timp, autoritățile locale s-au grăbit să rezolve problema și au decis să îngrădească locul cu o simplă panglică.
・
„Ieri când am fost aici, nu era banda asta. Da are chiar un an. Da se jucau chiar până la bariera ceea, ca atare a fost mai mare, dar s-a făcut mai mic, din ce în ce tot mai mic și acum iarăși mai mic”, a afirmat un adolescent.
„Am văzut și eu pe internet, dar...cred că e de nădejde. Construcția e foarte de mult, nu știu gaura asta de când este, nu ma observat”, a mai adăugat o doamnă.
Deciziile luate de către autorități cu scopul de a rezolva problema nu i-au impresionat pe locuitorii blocului din apropiere.
Astfel că, unul dintre internauți a făcut haz de necaz , afirmând că în locul ghirlandelor s-a pus o panglică colorată.