Cererea a fost depusă la 1 noiembrie 2013, iar în motivarea acțiunii Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova a motivat că membrii Guvernului și-au depășit drepturile atunci când au decis concesionarea celui mai strategic obiect din domeniul transportului aerian al Republicii Moldova, ÎS „Aeroportul Internaţional Chişinău” fiind unicul aeroport funcţional pe care îl deţine Republica Moldova. „ Această hotărâre are efecte majore pe ermen mediu şi lung asupra politicilor economice şi sociale ale viitoarelor Guverne”, se menționa în cerere.

Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova a solicitat anularea procesului - verbal al şedinţei Comisiei de concurs prin care a fost declarată câştigătoare oferta depusă de Asociaţia persoanelor juridice „Avia Invest”, dar și anularea hotărârii Guvernului „cu privire la aprobarea concesionării activelor ÎS „Aeroportul Internaţional Chişinău” şi a condiţiilor concesionării acestora.

Inițial, chemarea în judecată a fost depusă la Judecătoria Buiucani, însă aceasta a fost respinsă, iar ulterior Curtea de Apel Chişinău a menţinut hotărârea instanței de fond.

Anul trecut, la 30 mai, Guvernul a decis să scoată spre concesionare activele aflate în gestiunea economică a Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău” și terenul aferent acesteia, iar câștigătorul licitației a devenit compania din Rusia SRL „Avia Invest”.

Proiectul privind dezvoltarea infrastructurii aeroportuare și a calității serviciilor prestate de Aeroportul Internațional Chișinău. Activele Î.S. „AIC” și terenul aferent acesteia urmează a au fost transmise în concesiune pentru o perioadă de până la 49 de ani, iar volumul investițiilor întreprinderii concesionale urmează să fie de cel puțin 240 milioane euro.

Titularul dreptului de proprietate rămâne statul Republica Moldova, iar venitul și profitul adus prin folosirea bunurilor concesionate aparțin concesionarului SRL „Avia Invest”.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!