Deputații au refuzat să exludă proiectul liberalizării capitalului de pe ordinea de zi

Deputații au refuzat să exludă proiectul liberalizării capitalului de pe ordinea de zi

Proiectul de lege care prevedere eliberarea de orice răspundere a persoanelor fizice şi juridice care nu şi-au declarat proprietăţile, în schimbul unei taxe de 2% va fi discutat mâine în Parlament. În pofida faptului că deputatul liberal-democrat, Vadim Pistinciuc, a cerut excluderea acestui proiect din ordinea de zi de mâine, majoritatea parlamentară nu a susținut inițiativa. 

„Solicităm excluderea din ordinea de zi a proiectului privind liberalizarea capitalului și stimularea fiscală. Proiectul nu reprezintă de fapt o liberalizare a capitalului, ci o legalizare a bunurilor furate de la stat. Nu este clar de ce e contra taxei de 2%. E o inițiativă criticată vehement de societatea civilă, scrisă în grabă”, a argumentat Pistrinciuc.

Propunerea lui a fost supusă votului, însă nu a obținut susținere.

Amintim că inițiativa de legalizare a averii obținute semi-legal a stârnit o reacție printre mai multe persoane publice, cum ar fi fostul premier Ion Sturza, liderul PPDA, Andrei Năstase și liderul PAS, Maia Sandu. Fosta candidată la funcția de președinte a declarat ieri că prin acest proiect „guvernarea a hotărât să-și facă un cadou de Crăciun”. Proiectul a fost puternic criticat și de societatea civilă în timpul dezbaterilor publice organizate de Legislativ.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal