Dodon pleacă la Tiraspol: E o premieră pentru președintele RM

Dodon pleacă la Tiraspol: E o premieră pentru președintele RM

„În premieră pentru ultimii 13-14 ani președintele Republicii Moldova va merge în Transnistria”. Declarația îi aparține președintelui ales Igor Dodon și a fost făcută la postul public de televiziune. Acesta a mai menționat că vizita în stânga Nistrului va avea loc chiar înaintea deplasării sale la Moscova. 

„În premieră, în ultimii 13-14 ani, președintele Republicii Moldova, Dodon Igor, va merge în vizită la Tiraspol și eu cred că aceasta se va întâmpla până la sfârșitul anului curent. Transnistria este o regiune a țării noastre, dar cu un statut nedeterminat”, a declarat Dodon.

Întrebat de ce l-a felicitat pe Vadim Krasnoselski după alegerile nerecunoscute de duminică, Dodon a precizat:

Publicitate

„Pentru că a fost ales de cetățenii Republicii Moldova din stânga Nistrului. Eu respect decizia lor”.

Președintele ales a confirmat încă o dată că prima sa vizită oficială o va face la Moscova și că aceasta se va întâmpla cel mai probabil la începutul anului viitor. Dodon spune că îi va cere lui Putin amnistierea cetățenilor moldoveni care stau ilegal acum în Federația Rusă, dar și a celor care sunt în Republica Moldova și au interdicție de a intra pe teritoriul statului rus.

Igor Dodon a evitat să spună în ce condiții s-ar putea întâmpla acest lucru.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal