
Parlamentul a votat: Beneficiarii de patentă vor putea activa în baza acesteia încă doi ani
78 de deputați au votat astăzi în ambele lecturi un proiect care oferă posibilitatea patentarilor să activeze în baza patentei încă doi ani, până în 2018. Unii deputați, în special comuniștii, s-au arătat împotriva eliminării patentei, chiar și cu o amânare de doi ani.
・
„Vindecăm puțin această problemă, dar ne vom confrunta cu ea mai târziu. Socialiștii vor susține acest proiect, dar trebuie să venim cu un alt proiect care să ofere acestor oameni niște garanții”, a menționat deputatul socialist Grigore Novac.
Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a criticat acest proiect. „Reieșind din situați economică a Moldovei, nu trebuie să ne gândim cum să interzicem mai multe genuri de activitate, precum cel cu patenta. Din contra, trebuie să creăm facilități pentru patentari. Ei deja au pierdut toată speranța că îți veți ajuta. În loc să le facilităm modul de activitate, voi vă gândiți zi și noapte cum să le interziceți patenta”, a spus Voronin.
Amintim că, potrivit proiectului, persoanele care dețin patentă pentru comerţul cu amănuntul vor putea activa în baza patentelor doar până la 1 ianuarie 2018.
Totuși, documentul prevede majorarea cuantumul taxei lunare. Pentru comerțul cu amănuntul în tarabe, tejghele, tonete, în chioşcuri, pavilioane şi din autovehicule taxa se majorează până la 540 în Chișinău, Bălți, Bender și Tiraspol, 300 de lei pentru celelalte municipii, iar pentru cei care vor să vândă în localitățile rurale, vor trebui să achide 150 de lei cuantumul taxei lunare.
Pentru comerţul cu produse alimentare şi mărfuri uşor alterabile autohtone, cuantumul taxei lunare se majorează până la 700 de lei pentru Chișinău, Bălți, Bender și Tiraspol, pentru celelate municipii și orașe - până la 500 de lei, iar pentru localitățile rurale - până la 200 de lei lunar.