Al 13-lea an consecutiv, la Dubăsari, echipe sportive de pe ambele maluri ale râului Nistru își testează performanțele la volei. Anul curent, genericul competiției „Cupa Prieteniei 2016” a fost „Prin sport păstrăm prietenia” și a servit drept prilej de dezvoltare a relațiilor durabile între participanți.
În total, la competiție au participat paisprezece echipe de volei din Coșnița, Molovata Nouă, Ustia, Doroțcaia, Pîrîta, Vadul lui Vodă, Cimișlia, Criuleni, Rădeni (Strășeni), Grigoriopol, Țîbuleuca, Krasnîi Vinogradari, Dnestrovsk - comunități de pe ambele maluri ale râului Nistru, precum și din localitatea Krijopol, Ucraina. Trofeul a mers către echipa din satul Țîbuleuca, stânga Nistrului.
„Evenimentul este mai mult decât o competiție sportivă, este un eveniment care a întrunit sportivii de pe ambele maluri ale râului Nistru. Din 14 echipe, 5 sunt din stânga Nistrului, iar una din Ucraina. Acest lucru ne bucură foarte mult”, a menționat președintele raionului Dubăsari, Grigore Policinschi.
„În sport există câștigători, dar nu și perdanți. Această competiție ne-a convins că sportul ne unește și că indiferent pe ce mal al râului Nistru locuim, avem aceleași interese”, a remarcat managerul Programului european de consolidare a încrederii, Andrei Darie.
Rezultate/echipe:
Locul I - s. Ţîbuleuca (stânga Nistrului)
Locul II - s. Molovata Nouă (Dubăsari)
Locul III - or. Krijopol (Ucraina)
Locul IV - s. Doroţcaia
Locul V - s. Ustia
Locul VI - s. Krasnîi Vinogradari (stânga Nistrului)
Vezi și aceste știri

Ucraina expune prin capitale europene echipamente militare ruseşti distruse în război

Dosarul penal în privința lui Alexandr Stoianoglo, pe cazul „Expulzării profesorilor turci” a fost clasat
