Rusia califică moartea lui Karlov drept atac terorist, între timp atacatorul a fost ucis

Rusia califică moartea lui Karlov drept atac terorist, între timp atacatorul a fost ucis

Rusia califică uciderea ambasadorului rus la Ankara, Andrei Karlov, drept atac terorist și chiar de astăzi va ridica problema la Consiliul de Securitate al ONU, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, informează TASS citat de Agerpres.

„Calificăm cele întâmplate drept atac terorist. Ne aflăm în legătură permanentă cu autoritățile turce, de la care am primit asigurări că va fi desfășurată o anchetă minuțioasă multilaterală. Ucigașii vor fi pedepsiți”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus.

Maria Zaharova a confirmat moartea diplomatului afirmând că este o zi tragică pentru diplomația rusă.

Publicitate

„Chiar de astăzi problema va fi adusă în fața membrilor Consiliului de Securitate al ONU. Terorismul nu va trece. Vom lupta cu el în mod hotărât. Andrei Ghennadievici Karlov va rămâne pentru totdeauna în memoria noastră", a mai menționat Zaharova.

În același timp, autoritățile turce au relatat că atacatorul a fost ucis în urma unui schimb de focuri cu forțele speciale. Bărbatul era un polițist din Ankara, transmite Reuters .

În momentul atacului asupra diplomatului rus Karlov, atacatorul a strigat „Allahu Akbar. Nu uitaţi Alepul, nu uitaţi Siria”.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal