Proiect înregistrat în Parlament: Foștii speakeri ai Legislativului ar putea fi lipsiți de înlesniri la plata pentru servicii comunale

Proiect înregistrat în Parlament: Foștii speakeri ai Legislativului ar putea fi lipsiți de înlesniri la plata pentru servicii comunale

Deputatul socialist Vasile Bolea a înregistrat în Parlament un proiect de lege ce prevede modificarea statutului de deputat. Mai exact, inițiativa vizează beneficiile pe care le are președintele Parlamentului după expirarea mandatului și anume excluderea punctului ce prevede „înlesniri de la plata serviciilor comunale”. 

Deputatul Bolea, atrage atenția asupra faptului că de astfel de înlesnire de la plata serviciilor comunale nu beneficiază nici președintele Republicii Moldova sau alte persoane remarcabile ale neamului nostru. 

Astfel, Vasile Bolea consideră „că în situația în care principiul echității sociale nu este respectat, când suntem în prezența unui buget pretențios iar plata pentru serviciile comunale sistematic se majorează, această metodă de stimulare este una de prisos”. 

Proiectul dat, este în examinare la comisiile parlamentare, după care acesta urmează să die discutat în Parlament. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Un avion cu 22 de persoane la bord a dispărut în Nepal

Un avion cu 22 de persoane la bord a dispărut în Nepal

Dodon oferă detalii despre perchezițiile făcute în casa sa: „Față de mine făceau poze la diferite documente, iar la câteva minute distanță apăreau în presă”

Dodon oferă detalii despre perchezițiile făcute în casa sa: „Față de mine făceau poze la diferite documente, iar la câteva minute distanță apăreau în presă”

Un aeroport din SUA reciclează uleiul de gătit. În ce scopuri este folosit ulterior

Un aeroport din SUA reciclează uleiul de gătit. În ce scopuri este folosit ulterior

Advertoriale
Răcorește-te cu METRO! Ce electrocasnice și accesorii frigorifice poți găsi în rețeaua de magazine (FOTO)

Răcorește-te cu METRO! Ce electrocasnice și accesorii frigorifice poți găsi în rețeaua de magazine (FOTO)

Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)

Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)

Câștigă o casă de vis, două automobile și 150 de super premii de la Carpet Outlet

Câștigă o casă de vis, două automobile și 150 de super premii de la Carpet Outlet

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sub lupă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Gazul din Moldova, la fel de scump ca în Suedia. Cât costă un metru cub la vecini și în alte țări de pe continentul european
  • 2
    Comisia Europeană a prezentat un plan pentru a reduce dependența de resursele energetice din Rusia. R. Moldova, inclusă în „REPowerEU
  • 3
    Republica Moldova va găzdui reuniunea președinților de Parlament din cele opt state Baltice și Nordice
  • 4
    Mii de lituanieni au strâns bani pentru a cumpăra o dronă militară pe care o vor livra Ucrainei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.