
VIDEO. Șeful AGEPI: În ultimii cinci ani din drepturi de autor ale artiștilor s-au colectat peste 30 de milioane de lei
Pe parcursul ultimilor cinci ani Asociațiile și ONG-urile din domeniul drepturilor de autor au colectat peste 30 de milioane de lei de pe urma produselor artistice. Banii însă nu au ajuns în buzunarul autorilor, o bună parte din aceștia rămând la intermediari. Declarația îi aparține directorului general al Agenției de Stat pentru Protecția Intelectuală, Octavian Apostol, și a fost făcută în cadrul unei ediții speciale a emisiunii „DigitalMUST”.
・
Referindu-se la industria muzicală, directorul AGEPI a menționat că în Republica Moldova sunt suficiente nume care o transformă într-o industrie creativă, dar care, din păcate, sunt mai apreciate în afara țării.
„Să privim topurile în România și o să vedem cine sunt în primii 10. Se pot face bani și din asta. Spre exemplu în România, cei mai buni artiști pot obține din drepturile de autor în jur de 30 de mii de euro pe an. În Republica Moldova există o mică problemă. Sunt niște organizații de gestiune colectivă, ONG-uri avizate de AGEPI care ar trebui să colecteze și să împartă banii artiștilor. Asta însă nu se întâmplă. Administrațiile acestor ONG-uri au decis să se folosească de acești bani ca de niște bunuri proprii. Noi am întreprins contorale, ei au refuzat să ne prezinte docuimentele. În rezultat, am solicitat implicarea Centrului Național Anticorupție”, a mai adăugat Apostol.

Potrivit datelor, din 2011 și până în prezent din drepturile de autor ale artiștilor s-au colecatat peste 30 de milioane de lei. Din acești bani, foarte puțini bani au ajuns în buzunarul autorilor, spune șeful AGEPI.
„40% din aceste sume sunt din start oprite de asociații drept comision. În momemntul în care artiștii se lovesc de asemenea sisteme, se dezamăgesc și mulți dintre ei deja s-au retras din astfel de organizații. Vorbim de artiști mari gen Carla's Dreams. Noi am inițiat o modificare legislativă care să facă o claritate în acest domeniu. Este important ca toți actorii să se implice”, a conchis Octavian Apostol.

În cadrul discuției șeful AGEPI a făcut referință și la valorile pe care pune accent în prezent instituția pe care o conduce.
„Vrem ca tinerii în ziua de astăzi să nu fie căutători de joburi, ci creatori de joburi. AGEPI se implică la nivelul de a educa și de a crea o cultură. Trebuie să promovăm cât mai mult ideea industriei creative. Atunci când oamenii vor vedea că vor putea avea anumite beneficii economice din aceasta, vor dori să-i fie respectate drepturile și le va respecta și el pe ale altora”, a declarat directorul Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală, Octavian Apostol.