VIDEO. În Moldova a fost lansată prima aplicație pentru susținere emoțională - HelpApp

VIDEO. În Moldova a fost lansată prima aplicație pentru susținere emoțională - HelpApp

În Moldova a fost lansată prima aplicație pentru susținere emoțională - HelpApp. Aceasta poate fi descărcată de pe Google play, începând cu data de 20 decembrie. Aplicația a fost lansată de către Asociația Obștească „Altruism” cu scopul de a oferi un ajutor psihologic persoanelor care se confruntă cu probleme emoționale.

HelpApp este prima aplicație din R. Moldova, ce prestează un serviciu social pe dispozitive mobile. Aceasta oferă utilizatorilor acces la serviciul de susținere emoțională și încurajare. Persoanele, care trec prin diferite crize ale vieții, oricare ar fi natura acestora, vor putea primi ajutor prin intermediul unui chat anonim și confidențial. Asistența este oferită de către consilierii voluntari, acreditați la Linia Verde pentru Prevenirea Suicidului.

Publicitate

În acest sens, Ascoiația Obștească „Altruism” a organizat o conferință de presă cu tema „Lansarea tehnologiilor informaționale pentru prevenirea suicidului în Republica Moldova”, în cadrul căreia a fost lansată și aplicația.

„Aplicația HelpApp oferă oportunitatea tuturor persoanelor care au nevoie de ajutor să se poată adresa în timp real la consilierii noștri. Astfel, persoanele care au probleme emoționale vor avea alături un susținător virtual care îi va încuraja și ghida atunci când sunt prea multe gânduri complicate și nu pot găsi o ieși din situație”, a menționat președintele Asociației „Altruism”, Liuba Ceban.

De asemenea, aceasta a adăugat că toate conversațiile și apelurile sunt anonime, fapt care oferă persoanei ce se adresează un nivel mai înalt de încedere în consilieri.

„Eu cred că lucrul pe care îl face această asociație este unul destul de important și din acest motiv eu mi-am dorit să mă implic cumva, să fac niște investiții. Eu sunt dezvoltator de aplicații mobile și în aceasta mi-am văzut și rolul, eu consider că tehnologiile informaționale prezintă un potențial foarte mare în aces caz și pot socializa persoana care are nevoie de ajutor psihologic”, a menționat unul dintre dezvoltatorii aplicației.

...

HelpApp poate fi utilă oricărui cetățean, în mod special adolescenților și tinerilor în următoarele situații:

-situații care cauzează stres,-autoizolare, singurătate și suferință emoțională,-suicidare sau tentativele de suicid; suferință din cauza pierderii cuiva drag prin suicid,-nevoia de dezvoltare a capacității de rezistență la stres, a abilităților de comunicare, ridicarea nivelului de respect de sine, a sentimentului de valoare și a imaginii de sine, la depășirea timidității,-perioade de doliu și de pierdere a relațiilor afective,-situații care pot pune în pericol siguranța fizică și emoțională a unei persoane,-crizele carierei,-orice alte probleme cu care stîrnesc disconfort emoțional și psihic.

Totodată specialiștilor, care în virtutea activității sale se confruntă cu realitățile în jurul fenomenului suicidului, pot găsi la adresa www.mirt.md Centrul de Resurse virtual, care oferă articole, lecții video, analize, prezentări cercetări și alte resurse în domeniul prevenirii fenomenului.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal