Patru bărbați sunt învinuiți de Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale că ar fi săvârșit contrabandă cu haine în proporții mari.
Potrivit procuraturii, învinuiţii au organizat introducerea mărfurilor vestimentare în Republica Moldova din România cu actele de însoţire denaturate privind cantitatea şi natura mărfurilor. Valoarea hainelor în acte ar fi fost de 120 de ori mai mică decât în realitate.
În urma perchezițiilor efectuate, s-a depistat în automobilul acestora marfă în valoare de peste 2 milioane de lei.
Procurorii au expediat cauza penală spre examinare instanţei de judecată. Actualmente, învinuiţii se află în stare de arest preventiv, iar dacă vor fi găsiți vinovaţi de cele incriminate ei riscă până la 10 ani de detenţie.
Vezi și aceste știri

Maia Sandu, absolventă a Harvard Kennedy School, susține un discurs la ceremonia de absolvire a promoției 2022 (LIVE)

Spînu, despre tariful la gaz: „ Moldovagaz a depus cerere la ANRE din cauza devierilor negative, dar 24 de lei mi se pare exagerat”

Republica Moldova va primi din România carburanți sub formă de ajutor umanitar
Advertoriale

Ești în căutarea unei locuințe? Află care sunt avantajele și dezavantajele unei case în chirie

Impactul bruxismului asupra organismului și a vietii unui pacient. Cum pot fi remediate consecințele acestuia printr-un tratament stomatologic la Smile Dent Team
