Ședința de astăzi a Parlamentului a început cu boicotul liberalilor de a participa la învestirea în funcția de șef al statului a lui Igor Dodon. Decizia lor a fost enunțată după ce e speakerul Andrian Candu a spus că deputații vor lua pauză la ora 12:00 pentru a participa la ceremonia de învestire.
„Domnule președinte, ce ține de pauză: PL nu va participa. Vă dorim succes, v-ați ales președinte, duceți-i flori, încoronați-l. El nu este președintele nostru”, a spus Mihai Ghimpu, propunând să se voteze includerea pe ordinea de zi inițiativa de a crea o comisie care ar analiza declarațiile lui Igor Dodon.
Ca și la ședința anterioară, președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, s-a opus inițiativei. „De când domnul Ghimpu și-a anunțat ideea lui mai veche, am o ușoară confuzie. Se propune o hotărâre a Parlamentului care să creeze o comisie serioasă care să examineze declarațiile cui? Domnul Dodon a făcut declarațiile ca deputat sau chiar ca persoană fizică. Parlamentul convoacă comisii pentru a analiza declarații ale funcționarilor publici. Dodon a spus că va fi președintele tuturor, poate nu va mai face declarații aprinse. Dar dacă se insistă pe comisie, eu nu voi vota”, a spus Diacov.
„Am impresia că nu suntem în Parlament, dar în fața televizorului și privim filmul „Svadiba v Malinovke” („Nunta în Malinovka”)”, a declarat Ghimpu.
Propunerea liberalilor nu a fost susținută în plen.
La scurt timp de la decizia PL de a boicota învestirea lui Dodon, aceeași decizie a fost enunțată de PLDM.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale
